Filmul uciderii lui Bin Laden, Leonardo di Caprio şi o actriţă de 9 ani, premiaţi de National Board of Review
0
National Board of Review, o organizaţie care reuneşte critici de film, academicieni şi cineaşti independenţi din Statele Unite, şi-a anunţat ieri premiile pe 2012, consolidând calea regizoarei Kathryn Bigelow către un nou Oscar cu „Zero Dark Thirty”, o cronică a misiunii de capturare a lui Osama Bin Laden.
Filmul uciderii liderului Al-Qaeda, ridicat în slăvi de critica americană cu o unanimitate rar întâlnită, a obţinut cele mai importante trei distincţii din partea National Board of Review: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cea mai bună actriţă, pentru Jessica Chastain şi prestaţia ei în rolul agentei CIA care instrumentează misiunea de capturare sfârşită cu uciderea lui Osama Bin Laden.
Bradley Cooper avansează şi el în cursa pentru Oscar cu un premiu pentru rolul unui fost profesor care se întoarce în casa părinţilor săi încercând să-şi refacă viaţa după o perioadă petrecută într-un spital de boli mintale din „Silver Linings Playbook”, un alt film considerat favorit în sezonul 2012-2013 al premiilor industriei de film. Cu acelaşi film, David O. Russel a obţinut premiul pentru scenariu adaptat.
Deşi filmul a avut parte doar de vizionări în cercuri restrânse şi intră în cinematografe de Crăciun, „Django Unchained” al lui Quentin Tarantino culege deja premii. Leonardo Di Caprio e recompensat de National Board of Review cu titlul de Cel mai bun actor secundar, cu rolul unui prorpietar de sclavi din America sudistă.
Şanse să devină una dintre cele mai tinere actriţe multi-premiate din istoria filmului are Quvenzhané Wallis, protagonistă a emoţionantului „Beasts of the Southern Wild”, regizat de Benh Zeitlin, premiat la rândul său pentru debut. Actriţa are doar 9 ani.
Ben Affleck obţine o nouă confirmare pentru munca sa ca regizor, cu un trofeu pentru „Argo”, iar distribuţia din „Les Miserables”, care îi include pe Anne Hathaway, Hugh Jackman şi Russell Crowe, e premiată în ansamblu.
Premiile National Board of Review:
Cel mai bun film: „Zero Dark Thirty”
Cel mai bun regizor: Kathryn Bigelow, „Zero Dark Thirty”
Cel mai bun actor: Bradley Cooper, „Silver Linings Playbook”
Cea mai bună actriţă: Jessica Chastain, „Zero Dark Thirty”
Cel mai bun actor în rol secundar: Leonardo DiCaprio, „Django Unchained”
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ann Dowd, „Compliance”
Cel mai bun scenariu original: Rian Johnson, „Looper”
Cel mai bun scenariu adaptat: David O. Russell, „Silver Linings Playbook”
Cea mai bună animaţie: „Wreck-It Ralph”
O contribuţie specială în cinematografie: Ben Affleck, „Argo”
Actor debutant: Tom Holland, „The Impossible”
Actriţă debutantă: Quvenzhané Wallis, „Beasts of the Southern Wild”
Cel mai bun debut: Benh Zeitlin, „Beasts of the Southern Wild”
Cel mai bun film străin: „Amour”, regia Michael Haneke
Cel mai bun documentar: „Searching for Sugarman”
Premiul William K. Everson Film History: „50 Years of Bond Films”
Cel mai bun ansamblu de actori: „Les Miserables”
Premiul Spotlight: John Goodman („Argo”, „Flight”, „Paranorman”, „Trouble with the Curve”)
Premiul NBR pentru Libertatea de Exprimare: „Central Park Five”
Premiul NBR pentru Libertatea de Exprimare: „Promised Land”