Ce actor îl va interpreta pe Bob Dylan în „Going Electric“ FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bob Dylan FOTO Guliver/Getty Images
Bob Dylan FOTO Guliver/Getty Images

Filmul „Going Electric“, produs de Fox Searchlight, urmăreşte ascensiunea muzicianului american. Un actor cunoscut se află în negocieri pentru a-l interpreta pe Bob Dylan.

Actorul Timothee Chalamet, în vârstă de 24 de ani, cunoscut pentru rolurile din „Call Me By Your Name“, „A Rainy Day in New York“ şi „Little Women“, negociază pentru a-l interpreta pe Bob Dylan în „Going Electric”, care va fi regizat de James Mangold, potrivit news.ro. 

Mangold a regizat cel mai recent „Ford v Ferrari”, cu Matt Damon şi Christian Bale în distribuţie. El a regizat şi scris „Logan“ (2017), care a devenit primul film cu supereroi nominalizat pentru scenariu la Oscar.

image

Chalamet a mai jucat în „The King“, drama istorică produsă de Netflix, şi va face parte din distribuţia filmului „Dune“ (r. Denis Villeneuve), alături de Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Josh Brolin, Stellan Skarsgård, Dave Bautista, Zendaya, Jason Momoa şi Javier Bardem.

Timothee Chalamet FOTO Getty Images

image

Cel mai recent proiect de ficţiune care l-a avut în centru ca personaj pe Bob Dylan este „I’m Not There“ (2007), în care muzicianul a fost interpretat de şase actori: Christian Bale, Cate Blanchett, Marcus Carl Franklin, Richard Gere, Heath Ledger şi Ben Whishaw.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite