Netflix a lansat trailerul filmului „The King“, cu Timothée Chalamet în rol principal: când va avea premiera

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timothée Chalamet joacă rolul lui Hal, moştenitorul tronului englez FOTO Netflix
Timothée Chalamet joacă rolul lui Hal, moştenitorul tronului englez FOTO Netflix

Netflix a lansat trailerul oficial pentru filmul „Regele“, cu Timothée Chalamet în rolu principal, şi a anunţat data la care va avea loc premiera.

Lungmetrajul „Regele/ The King“, cu Timothée Chalamet (23 de ani) şi Robert Pattinson (33 de ani) în distribuţie, va fi lansat de Netflix pe 1 noiembrie.

Regizat de David Michôd, filmul îl are în centru pe Hal, prinţ rebel şi moştenitor reticent al tronului englez. El a întors spatele vieţii de la curte şi trăieşte printre oameni, însă când tiranul său tată moare, Hal este încoronat rege, Henry V, şi este forţat să accepte viaţa din care a încercat să evadeze. Tânărul rege trebuie să se confrunte cu politica de la palat, haosul şi războiul lăsate în urmă de tatăl lui, precum şi cu viaţa lui anterioară, inclusiv relaţia pe care o are cu cel mai vechi prieten şi mentor, cavalerul alcoolic John Falstaff.

Din distribuţie mai fac parte Joel Edgerton, Sean Harris, Lily-Rose Depp şi Ben Mendelsohn.

Scenariul este scris de David Michôd şi Joel Edgerton, care sunt şi producători, alături de Brad Pitt, Jeremy Kleiner şi Liz Watts.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite