Ana Ularu, rol remarcabil în Tribes of Europa, premiera Sci-Fi a lunii februarie pe Netflix VIDEO
0Ana Ularu poate fi urmărită în Tribes of Europa, primul serial original al platformei de streaming în care unul dintre rolurile centrale este interpretat de o actriţă din România. Tribes of Europa este o aventură palpitantă ce îşi imaginează cum ar arăta Europa în anul 2074, după ce o catastrofă globală a dus la dispariţia vechilor naţiuni.
„Tribes of Europa este un serial inedit pe piaţă. Mi se pare că funcţionează foarte bine în contextul geopolitic actual”, spune Ana Ularu. „În acelaşi timp, poate servi atât ca atenţionare, cât şi ca o lecţie frumoasă despre colaborarea şi înţelegerea interumană, mai mult decât despre diferenţele dintre noi. Este un film de acţiune, e interesant, e ciudat la modul cel mai frumos şi va purta spectatorul prin nişte lumi absolut speciale, create de Philip Koch”, adaugă Ana.
Seria prezintă o lume împărţită în mai multe triburi care se luptă pentru supremaţie. Ana Ularu interpretează rolul Grietei, o războinică ce face parte din tribul Crow, condus de luptători nemiloşi.
„Grieta e un personaj fluid”, spune Ana, „foarte interesant, pentru că este greu de fixat în vreun stereotip. Cel puţin, eu am abordat-o lăsându-i foarte mult loc pentru umor, pentru momente de vulnerabilitate, dincolo de faţada de războinic devotat. Este un personaj puternic şi care, în acelaşi timp, înşală aşteptările.”
Destinul Grietei este strâns legat de cel al lui Liv (Henriette Confurius), din tribul paşnic Origines. Astfel, odată capturată, singura cale de scăpare a Grietei este încrederea în Liv. Aceasta îi promite că o ajută să scape, cerându-i în schimb să o ducă în Brahtok, capitala Crow, pentru a-şi elibera familia luată prizonieră, ceea ce reprezintă o misiune aproape imposibilă.
„Filmările au fost complicate, pentru că este în natura unui astfel de proiect să ceară foarte muncă şi foarte mult devotament mental şi sufletesc”, povesteşte Ana Ularu. „Pentru mine va fi întotdeauna foarte interesant să fac antrenamente de luptă, pentru că mă consider un actor care vrea să funcţioneze global; să fac uz şi de capacităţile mele fizice - dacă o să am vreodată ocazia să cânt mai mult, o să fac. Şi tot aşa. Este doar o dragoste pentru meseria asta trăită plenar. -
A fost foarte interesant să descopăr personajul prin tot ce a însemnat machiaj şi costum, eu fiind un mare adept al acestei confluenţe a artelor. Până la urmă, este o trezire a bucuriei, a copilului interior, foarte încântat să se joace, să poarte costume futuriste şi să se lupte cu săbii. Mai departe de orice considerent profund, în spate, este şi bucuria de copil.“