Ansamblul „Arcadia“ face muzica secolulului XXI, la Universitatea de Muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răsvan Ionuţ Dumitru (vioară), Ana Bogăţilă (vioară), Traian Boală (violă) şi Török Zsolt (violoncel) FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“
Răsvan Ionuţ Dumitru (vioară), Ana Bogăţilă (vioară), Traian Boală (violă) şi Török Zsolt (violoncel) FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“

Evoluţia cvartetului de coarde „Arcadia“, format din instrumentişti tineri, este una chiar notabilă. În cei câţiva ani de existenţă, formaţia clujeană, care abordează un repertoriu diversificat, a reuşit să cucerească importante premii în ţară şi străinătate şi să participe la manifestări muzicale de notorietate.

Articol realizat de Michaela Roşu

Cât despre creaţia de gen, ea continuă să fie prezentă în muzica contemporană românească, şi nu numai. Cvartetul de coarde are densitatea ideatică a poeziei ca şi conciziunea ei.

Adrian Pop. Mătasea şi metalul. Ce poate fi mai atrăgător pentru creatorul într-ale artei sunetelor? Ca, spre exemplu, această nouă „recidivă poetică“ a lui Adrian Pop (n. 1951) care este cvartetul Mătasea şi metalul, un „eseu sonor“, după cum îl defineşte autorul.

O muzică a contrastelor, lizibilă în cheia sintezei avangardei secolului XX (transparenţe armonice debussiste, disonanţe, texturi, dialogul timbrelor). Cvartetul „Transilvan“ a fost semnatarul primei audiţii, în cadrul Festivalului „Toamna Muzicală Clujeană“, ediţia 2011.

Anatol Vieru. Cvartetul de coarde nr.7. Pe Anatol Vieru (1926-1998), în schimb, unul dintre importanţii compozitori ai generaţiei postenesciene, cu o operă amplă ca dimensiuni şi tot atât de complexă, genul acesta cameral l-a însoţit de-a lungul întregii sale vieţi; primele două cvartete, din cele opt pe care le-a realizat, datează din anii ’50. Arcadia String Quartet va interpreta Cvartetul de coarde nr. 7.

Martin Torp. Cantico delle creature. Personalitatea lui Martin Torp (n. 1957, Germania) se regăseşte în mai multe moduri de exprimare artistică. Este compozitor, interpret, pictor. Mânuieşte penelul, dar îl pasionează şi realizarea posibilelor corespondenţe sonore ale unor picturi celebre (Paul Klee). În creaţia sa – bazată pe tehnici stilistice actuale – pot fi întâlnite influenţe noneuropene – indoneziene, japoneze – sau ale muzicii de jazz. Cvartetul numărul 2, Cantico delle creature, scris în 1995, aduce sonorităţi armonioase, inspirate din natură (cântecul păsărilor), efecte de flageolete, glissandi.

Dan Variu. Transfigurare.Numele tânărului compozitor Dan Variu (n. 1983) apare din ce în ce mai des în programele Filarmonicii clujene sau ale Festivalurilor de muzică contemporană din ţară (SIMN, Cluj Modern) sau din străinătate. Prezenţa sa în Festivalul „George Enescu”, cu o primă audiţie – Cvartetul Transfigurare – denotă aprecierea de care se bucură, ca autor al unor lucrări simfonice, camerale, corale.

„După cum sugerează şi titlul, piesa urmăreşte un continuu proces de transformare, încercând să evoce o lume fluidă, în care totul îşi schimbă permanent forma, o călătorie printre emoţii şi stări de spirit, un vis fantastic în care totul este posibil. S-ar putea spune că o astfel de lucrare poate îngloba orice întâlneşte în cale, rezultând un amalgam eterogen şi confuz. Tocmai de aceea am construit anumite limite tematico-stilistice care să constrângă discursul într-o sferă compactă şi unitară“, spune Dan Variu despre noua sa lucrare.

Sabin Păutza. Cvartetul de coarde nr. 4 „Ludus modalis“. Compozitorul Sabin Păutza (n. 1943) aparţine generaţiei de muzicieni români care, în anii ’70, erau preocupaţi în mare măsură de arhetipurile folclorice în sensul transfigurării lor în propria creaţie. În cazul său este vorba de muzică corală, simfonică, de cameră. Stabilirea, în anul 1984, în Statele Unite ale Americii atrage cu sine dezvoltarea pe multiple planuri a personalităţii sale (dirijor, profesor), unanim recunoscute şi apreciate. În acelaşi timp, talentul şi măiestria compozitorului se îndreaptă spre zone stilistice adecvate unui număr sporit de genuri. Cvartetul nr. 4 „Ludus modalis“ a fost scris în 1998, intrând în repertoriul Cvartetului Voces. 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite