Interviu Un general NATO demontează entuziasmul după summitul de la Ankara: „România a contat spre deloc”

Summitul de la Ankara a fost prezentat ca un succes istoric de autoritățile române, însă generalul Dorin Toma îndeamnă la realism. În timp ce prezența americană și acordul naval din Marea Neagră sunt puncte forte, România a contat „spre deloc” în negocierile pentru extinderea conductelor strategice.

Nicușor Dan s-a aflat în primele rânduri în poza oficială de la Ankara. FOTO: Getty Images

Adevărul: Summitul de la Ankara s-a încheiat, iar autoritățile române, Ministerul Apărării Naționale, îl prezintă ca pe un succes important pentru România. Împărtășiți optimismul oficial?

Generalul Dorin Toma: În principiu s-a spus chiar că este un summit istoric, însă din punctul meu de vedere nu a fost neapărat unul special și nici pentru noi nu a fost neapărat mai bun sau mai rău decât alte reuniuni. Sigur, am văzut acele declarațiile oficiale care ar vrea să ne convingă de faptul că s-au obținut niște mari succese la Ankara, dar cred că trebuie judecat obiectiv. Evident, există aspecte pozitive, iar când spun asta mă gândesc mai ales la faptul că americanii își vor menține prezența, sigur, atât cât mai este ea, în Europa și România. În ce ne privește, se datorează în special poziționării noastre, corectă zic eu, în a sprijini, în primul rând logistic, operația militară americană împotriva Iranului. Și aș mai remarca un aspect, acel acord încheiat între România, Bulgaria și Turcia cu scopul de a extinde misiunea Grupării comune navale. Dacă va fi pus în practică, această forță navală comună va acționa nu doar pentru deminare, ci și pentru asigurarea libertății de navigație și protecția infrastructurii subacvatice critice, asta însemnând cabluri și conducte submarine, și aș spune că ar fi de așteptat să asigure și securitatea infrastructurii economice, mai ales pe cea a platformelor de extracție a gazelor naturale.

Securitatea în Marea Neagră și noile nave de deminare

Cât de pregătită este România să pună în practică ceea ce este trecut pe hârtie și în ce măsură are și mijloacele să o facă?

Aici, când s-a vorbit de deminare, România a achiziționat în ultimii ani două nave de deminare din Marea Britanie. Este adevărat, este vorba de nave mai vechi, dar care au intrat într-un ciclu de revitalizare, de modernizare și au fost cumpărate de Marina Militară Română și cu această misiune. Adică Forțele Navale Române și-au construit, și-au achiziționat niște echipamente, niște platforme pentru a putea executa această misiune, pentru că navele pe care le mai aveau ei erau depășite tehnologic, poate nu mai erau în stare de funcționare. Așa și aici, adică trebuie să ai sisteme specializate pentru a putea cerceta, pentru a putea detecta o eventuală amenințare și pentru a putea acționa.

Proiectul de 30 de miliarde: conductele din Războiul Rece

Se vorbește ca despre un mare succes și despre acordul pentru extinderea spre est a conductelor militare de combustibil din epoca Războiului Rece. Cât de important e pentru România?

Dacă ne referim la sistemul de conducte, aici lucrurile nu sunt foarte complicate. Este vorba de a conecta vechea rețea NATO pentru alimentarea cu combustibil. Să spunem că vechea rețea NATO de conducte pentru alimentarea cu combustibil se extindea din vestul Europei spre aliniamentul de contact între trupele NATO și trupele Tratatului de la Varșovia, așa cum era el imaginat, planificat la vremea respectivă.

Acum, dacă NATO s-a extins, e normal că s-a extins acest aliniament de contact spre granița de est a alianței. Adică țările care sunt pe primul aliniament, de la statele baltice până la Bulgaria, Turcia. Evident, este firesc ca aceste rețele de conducte să fie extinse spre estul alianței.

Polonia a fost un mare susținător al ideii, Grecia de asemenea a susținut această inițiativă. Singura care nu a fost încântată, Turcia, a avut ceva obiecții pentru că există această situație de neîncredere, în special între Grecia și Turcia. Cu acest proiect se pare că s-a ajuns la un numitor comun, s-a ajuns la o înțelegere, pentru că Turcia bloca de fapt totul. Însă pentru că Polonia era cea mai interesată de extinderea lui, de dezvoltarea proiectului, se pare că s-a ajuns la un acord. România a contat prea puțin aici, spre deloc. Polonia și Grecia au reușit să obțină acest succes, dar a contat și că Turcia a fost în cele din urmă convinsă.

Această rețea de conducte este cu dublă utilizare. Se poate folosi și pentru scopuri civile, nu numai pentru scopuri militare. Conectează tot felul de baze militare cu rafinării, cu depozite. Este o infrastructură specială, dar poate fi folosită și în scop civil. Este esențială pentru că altfel combustibilul îl aduci pe calea ferată, îl aduci pe transport rutier, și logistic vorbind, muniția și combustibilul sunt cele mai importante pentru a-și putea desfășura planificarea și desfășura acțiunile militare. Fără combustibil și fără muniție, indiferent ce ai planifica, nu are cum să aibă succes.

De unde vor veni cei 30 de miliarde de dolari

Se vorbește despre investiții foarte mari, circa 30 de miliarde de dolari, așa că întrebarea este de unde vor veni acești bani, mai ales că europenii investesc și prin SAFE sute de miliarde?

Cred că aici banii sunt din fondul comun al NATO, bugetul comun NATO. Sigur că pentru asta fiecare națiune contribuie, vor fi contribuții și din bugetele naționale, dar până la urmă, din cei 2% sau mai mult pe care fiecare stat s-a angajat să-i aloce pentru dezvoltarea, să spunem așa, a apărării, o parte sunt exact pentru acest tip de lucrări, pentru activități conexe, pentru mobilitate militară, infrastructură care să susțină acțiunile militare, apărare cibernetică. Iar România s-a angajat, și nu numai România, ci toate statele aliate, să cheltuie și pentru astfel de infrastructură, care în esență are dublă utilizare. Este la fel ca în cazul drumurilor, a autostrăzilor și a căilor ferate. Acestea pot fi folosite în scopuri militare, dar bineînțeles că vor fi utilizate și de comunitatea respectivă, de civili, vor susține și activitatea economică. Aș spune că investiția respectivă într-o autostradă sau în acest caz într-un sistem de conducte nu-l faci numai pentru armată.

Generalul Dorin Toma a condus Divizia Multinaționale Sud-Est a NATO

Atunci nu este o exagerare dacă spunem că acest proiect va ajuta în mod special și România.

Da, bineînțeles că până la urmă este o investiție. A te conecta, cred eu, în ziua de astăzi la orice rețea de infrastructură energetică, ca sistemul să fie redundant, să ai backup, să ai alternative de rezervă tot timpul, cred că este vital în ziua de astăzi.

Fără a avea un sistem energetic sau de alimentare cu tot felul de combustibili sau rețele de conducte e mai complicat. Știți că era vorba aici de acel culoar vertical, sud-nord, de transport gaze naturale, care la fel are și acesta, până la urmă, și un scop militar. Toate au un anumit rol, au și un scop militar în esență până la urmă.

Apărarea anti-dronă: De ce nu ne dă NATO arme

Pe de altă parte, înaintea plecării spre Ankara, ministrul Apărării vorbea despre faptul că România va solicita NATO întărirea apărării anti-drone și capacități militare în acest sens, ceea ce nu s-a obținut. E vorba de un refuz al NATO în acest caz?

NATO a făcut, ca organizație militară, a făcut tot ce depinde de ea. Inclusiv pentru acest summit a propus o, să spunem așa, o piață comună pentru ca toate companiile să poată intra într-o bază de date comună a Alianței. În NATO se verifică dacă produsele pe care companiile respective le au sunt testate și sunt validate de Alianță. Și în special ca instrument de testare, de validare, este războiul din Ucraina, deci dacă sistemele respective anti-drone au fost testate în condiții reale. Deci NATO a oferit acest sistem deschis, să spunem așa, unde toate companiile care produc astfel de sisteme se pot înregistra, indiferent din ce țară provin, își pot înregistra produsele.

NATO testează sau verifică dacă au fost testate, să spunem așa, în condiții reale acele sisteme, echipamentele, le validează și fiecare țară își poate cumpăra din acea platformă, își poate face contracte cu orice companie din Europa. Există o anumită deschidere, se realizează o anumită vizibilitate. Nu mai stai să cauți acum, să vezi cine și ce poate produce și cât de eficient este echipamentul respectiv. Mi se pare o idee foarte bună cu care NATO a venit în întâmpinarea națiunilor.

Până la urmă depinde de noi. Depinde de noi dacă știm foarte bine ce vrem să achiziționăm. Depinde de noi dacă avem niște proceduri simplificate care să accelereze toate aceste procese. Depinde de noi dacă avem fondurile necesare. Și apoi, pentru companiile românești, este foarte important, dacă până acum au dezvoltat astfel de parteneriate cu companii ucrainene, și sunt unele companii care înțeleg că au avut sau au astfel de parteneriate și produc diferite sisteme care sunt testate în condiții sau folosite în condiții reale, să aibă acces la această platformă, să intre pe această platformă. Altfel o să fie numai companii poloneze, companii franceze, germane și finlandeze, sau din țările baltice și mai puțin companii românești.

Deci sunt două aspecte. Militar este o posibilitate să ai acces mai rapid la anumite tehnologii, dar depinde până la urmă de ceea ce faci tu. Dacă stai blocat în tot felul de proceduri sau spui mereu că n-ai buget la anul, că o să vezi data viitoare și așa mai departe... Adică e vorba ca atunci când apare o oportunitate să profiți. Pentru că vă dați seama, cine produce, va produce pe platformă, se va înregistra și va veni cu un produs de calitate, așa că toată lumea va dori să achiziționeze acel produs. Adică, până la urmă, e ca un magazin electronic. Toată lumea caută un produs cât mai bun și în condiții financiare cât mai convenabile, așa că se epuizează rapid produsul respectiv. Ce spun eu e că trebuie să fii rapid în decizie, trebuie să ai procedurile care să nu te încurce și să te ajute și trebuie să ai fonduri disponibile pe care să le poți angaja. Pentru că, până la urmă, nu sunt fonduri foarte mari, nu vorbim de sume colosale.

Ce ar mai putea face NATO pentru România?

NATO nu poate să facă mai mult de atât. NATO nu poate să oblige România și sau nu poate să cumpere în locul României sisteme antidronă. Și nu ne poate da NATO capacități militare, arme. Când vorbim de NATO ca organizație, singurele capabilități militare pe care NATO în timp de pace astăzi le are la dispoziție și le poate asigura pentru o anumită situație de criză sunt acele platforme de culegere de informații, așa-numitele ISR, de supraveghere și culegere a informațiilor. S-a semnat chiar și acum un contract, mai multe țări au inițiat un contract, un memorandum. Mai multe țări au inițiat un memorandum ca împreună să dezvolte capabilități. Există acum Phoenix, sunt niște drone de mare altitudine care culeg informații. Se va dezvolta programul în viitor pentru a și suplimenta retragerea anumitor platforme, așa cum Statele Unite au anunțat, în viitor. Deci NATO nu are la dispoziție decât astfel de sisteme de culegere de informații.

Acele avioane AWACS , deși tocmai s-a semnat pe timpul summit-ului un acord între mai multe țări, printre care și România, ca în viitor să fie construită o altă platformă care să înlocuiască aceste platforme AWACS. Și NATO mai are la dispoziție niște capabilități, avioane de transport strategic. Atât. NATO nu poate să dea decât informații pe care le obține cu aceste platforme ISR și eventual să te sprijine pentru executarea unor anumite misiuni de transport strategic. Și România a apelat în trecut și cred că și acum apelează pentru a-și disloca soldații în Afganistan sau prin Africa, unde execută diferite misiuni la distanțe foarte mari. Deci NATO nu are drone, nu are sisteme anti-dronă.

Soluția pentru România

Și ce soluții ar mai avea acum ministrul Apărării?

Dacă vrei să-ți întărești apărarea și tu nu ai acum anumite sisteme, dar vrei ca cineva să te sprijine, trebuie să negociezi bilateral cu anumite state. Adică să te duci în Franța, în Germania, să vorbești cu Statele Unite, ca temporar, pe un anumit termen scurt sau mediu, să te ajute pentru a-ți întări apărarea anti-dronă. Și problema se pune ca acele sisteme pe care națiunea respectivă ți le asigură să fie integrate într-un sistem național sau NATO de comandă-control.

Așa, dacă le trimit doar pentru scop de instruire și rămân sub autoritate completă de comandă-control națională, ele nu pot fi integrate într-un sistem național românesc sau NATO . Și este important să fie românesc, până la urmă. Și Polonia a avut această problemă, pentru că dacă aceste capacități militare rămân integrate într-un sistem NATO, ciclul de luare a deciziei se prelungește foarte mult. Vă dați seama că în momentul acela decizia rămâne la NATO pentru a deschide focul, pentru a angaja, să spunem așa, o dronă care pătrunde în spațiul aerian.

Deci problema este la latitudinea României să-și găsească parteneri, să-și găsească țări care sunt dispuse să o sprijine, au cu ce și acceptă acest transfer de autoritate către armata română pentru a fi integrate într-un sistem unitar. Altfel degeaba... Adică pasarea responsabilității către NATO nu ne folosește. Ca să fiu direct, transferarea responsabilității către NATO ca NATO să ne găsească nouă niște parteneri cu care să colaborăm nu mi se pare foarte ok. Adică ce să facă NATO? Să vină NATO să discute în locul tău cu Franța, cu Italia, cu Germania, pentru a-i convinge să te sprijine pe tine, România? E normal, e de bun-simț. Și știm și ce s-a întâmplat în Marea Neagră. Știți foarte bine că ani de zile, din 2000, de pe vremea președintelui Băsescu, spuneam că Marea Neagră este esențială, că trebuie dezvoltată o strategie, trebuie intensificată supravegherea în Marea Neagră și tot aruncam responsabilitatea asta ba către Uniunea Europeană, ba către NATO. Până la urmă, după mulți ani, se pare că am înțeles că soluția este, pe plan local. Și pare că am înțeles că trebuie să creezi o anumită capabilitate care să rezolve problema. Pentru că, până la urmă, țările riverane sunt cele interesate. Mai ales că există Convenția de la Montreux și nu este permis accesul în Marea Neagră în orice condiții. Asta înseamnă că pe plan local trebuie să te organizezi și să identifici o modalitate, un mijloc de a executa o anumită misiune. Așa este și cu acest sistem anti-dronă, până la urmă țările de pe flancul estic trebuie să-și găsească tot felul de soluții, să-și convingă aliații. Bineînțeles, NATO trebuie să sprijine acest demers cu autoritatea pe care o are. Dar trebuie să fie clar că responsabilitatea este în primul rând națională.