Exclusiv Lecție pentru România. Cum a devenit o țară cât 3 județe creierul NATO în apărarea cibernetică și digitalizare și spaima hackerilor ruși

Politologul Ana Maria Albulescu explică, pentru „Adevărul”, cum a reușit Estonia să scape de birocrație și cum a transformat digitalizarea într-o armă geopolitică, devenind inclusiv gazda Centrului de Excelență al NATO pentru Apărare Cibernetică.

Estonia a reușit să neutralizeze majoritatea atacurilor cibernetice ale rușilor. FOTO: Frepik

Cu o populație care depășește cel mult cumulul a trei județe românești medii, Estonia a devenit în ultimii ani nu numai o campioană absolută a digitalizării pe continent, ci și un veritabil scut cibernetic și un etalon în fața amenințărilor hibride ale Moscovei. În tot acest timp, mai la sudul Europei, tot pe flancul estic al NATO, România eșuează lamentabil în tentativele sale de digitalizare, indiferent de numele politicilor care se succed la Palatul Victoria sau în masiva clădire a Parlamentului.

Dacă Estonia este privită admirativ inclusiv de la Paris sau Berlin, surclasând inclusiv Franța și Germania la aceste capitole, Bucureștiul rămâne la coada Europei și pare condamnat să își poarte mult timp de acum simbolic și administrativ „dosarul cu șină” prin fața ghișeelor sufocate și a unei birocrații care pare adesea de neclintit, la marginea estică a Uniunii Europene. Iar dacă balticii au arătat că există o cale de a eradica hățișul administrativ prin tehnologie și implicare, România pare că se străduiește să demonstreze exact contrariul. Politologul român Ana Maria Albulescu, specialist în spațiul ex-sovietic la University of Tartu, în Estonia, explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, mecanismele din spatele acestui miracol tehnologic și oferă o radiografie a restanțelor majore pe care Bucureștiul trebuie să le recupereze în acest domeniu critic.

Minunea din Baltica: Totul pe un singur cip

Contrastul dintre realitatea cotidiană din România și cea din Estonia este izbitor la nivel instituțional. În timp ce autoritățile de la București invocă în mod constant lipsa digitalizării ca scuză principală până și pentru ineficiența fiscală proverbială a României, colectarea slabă sau blocajele administrative, Tallinnul a trecut la fapte în loc să se lamenteze. Totul a început de la firul ierbii, de la simplul cetățean. Ana Maria Albulescu arată cum un card de identitate, respectiv cartea de identitate locală, rezolvă absolut totul în relația zilnică cu statul și cu sectorul privat.

„Un lucru foarte de apreciat în Estonia este faptul că ei au investit foarte mult în domeniul tehnologiei, ceea ce nu văd de ce în România nu ar putea fi prioritizat în domeniul tehnologiei și limitarea birocrației. Cred că lucrurile ar merge mult, mult mai bine în România dacă am profita de faptul că avem atâția oameni bine pregătiți în domeniul IT. Haideți să le dăm o șansă să facă ceva simplu, să-i punem la treabă. În Estonia, absolut totul este foarte digitalizat. Vă dau doar un exemplu. Absolut orice faci în Estonia, ai un card, cum este buletinul românesc, și de la munca de birou, unde ai o tastatură în care introduci acel card pentru a-ți updata marea majoritate a sistemelor informatice până la mersul la farmacie, acel cart este valabil. Dacă am ajunge și noi să avem așa ceva, probabil ne-am fi departe”, spune experta.

Politologul Ana Maria Albulescu e cercetătoare la University of Tartu. FOTO: Arhivă personală

Spre comparație, în România s-a încercat implementarea unui nou card în locul vechilor acte de identitate ușor falsificabile, dar de la startul proiectului pilot, la Cluj-Napoca, și până la o adoptare la scară largă au trecut ani de eșecuri lamentabile. Rând pe rând autoritățile au invocat fie lipsa materialelor din care se fac cardurile de identitate, fie alte motive, deși Uniunea Europeană a asigurat inclusiv finanțarea, cel puțin pentru prima parte a proiectului.

În Estonia, în schimb, acest card unic de identitate personal servește deja de ani de zile pentru o serie de acțiuni, pornind de la logarea securizată la birou pentru actualizarea sistemelor informatice interne, până la ridicarea instantanee a rețetelor compensate direct de la farmacie.

În Estonia, blocajele absurde de tipul celor din România, unde Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se plânge public că este incapabilă să recupereze banii și prejudiciile datorate de firme invocând tocmai lipsa digitalizării, sunt pur și simplu de neconceput. Fiecare cetățean și fiecare entitate juridică sunt identificate și monitorizate extrem de clar în fața legii prin intermediul acestui instrument digital integrat, ceea ce elimină complet zonele gri generate de fragmentarea bazelor de date cu care instituțiile noastre încă se luptă, într-o perioadă în care cărțile de identitate cu cip abia pornesc la drum în România. 

„Cred ca în Estonia o astfel de situație este rezolvata prin cardul unic personal prin care fiecare cetățean este identificat în fata legii”, punctează Ana Maria Albulescu.

„Acest lucru ar fi un model de urmat pentru România în ideea că dacă parcurgi un drum de dezvoltare pe un anumit domeniu noi oportunități economice se pot ivi. Tallinn deși un oraș mic este un centru european vibrant. Nu vad de ce Bucureștiul nu ar putea deveni în viitor un punct de atracție datorita digitalizării. România ar trebui sa susțină mai mult industria IT pentru a face acest lucru posibil”, mai spune ea.

Serverele ca scut în fața amenințărilor hibride

Această transformare tehnologică profundă nu reprezintă însă doar o metodă modernă de simplificare a vieții de zi cu zi pentru cetățeni, ci a devenit de-a lungul anilor o componentă vitală de securitate națională și o adevărată armă geopolitică, un adevărat scut în regiunea Baltică.

Alegerea capitalei estoniene ca sediu central pentru Centrul de Excelență al NATO pentru Apărare Cibernetică și pentru înființarea, în anul 2011, a Agenției Europene pentru Gestionarea Sistemelor Informatice, cunoscută sub numele de eu-LISA, nu a reprezentat o simplă coincidență, ci o recunoaștere internațională a unei viziuni strategice pe termen lung. Estonia a înțeles mult înaintea altor state europene că războiul modern și agresiunile geopolitice se poartă în mod direct inclusiv în servere și în spațiul virtual.

În contextul atacurilor cibernetice masive orchestrate de Federația Rusă împotriva statelor democratice, inclusiv cele resimțite în timpul proceselor electorale recente când România a fost vulnerabilizată serios, estonienii au demonstrat o reziliență și o capacitate de răspuns cu totul diferite.

Spre deosebire de clasa politică de la București, unde amenințarea hibridă a Rusiei nu a fost luată pe deplin în serios până la izbucnirea războiului din Ucraina, Tallinnul s-a aflat într-o stare de alertă și pregătire permanentă încă de la redobândirea independenței, fiind mult mai bine echipat pentru a gestiona, izola și respinge eficient agresiunile de natură cibernetică. România ar putea și ar trebui să profite de experiența Estoniei, dar și de banii europeni ce i-au fost alocați pentru a implementa la o scară largă digitalizarea. Ana Maria Albulescu vorbește despre o lecție pe care România ar trebui să și-o însușească, pornind de la expertiza Tallinnului.

„Cred că noi nu am luat prea în serios amenințarea Rusiei până la războiul din Ucraina. Estonia a fost mereu pregătită pentru așa ceva”, rezumă ea cauzele care au stat la baza eficienței balticilor și au făcut diferența față de o Românie încremenită.

Educația de top, motorul din spatele tehnologiei

În plus, performanțele administrative, economice și de securitate ale Estoniei sunt direct proporționale și strâns legate de un sistem educațional extrem de solid și adaptat vremurilor actuale. La polul opus, România nu reușește să găsească soluții pentru o reforma administrației publice, deși politicienii se întrec în declarații. Autoritățile române au investit în aparate gigantice de propagandă politică, nu și în idei. Astfel, în pofida declarațiilor pompoase, inclusiv ale ultimului guvern, în România s-au înregistrat eșecuri pe linie la acest capitol. Cea mai bună dovadă, în fața căreia nicio propagandă nu stă în picioare, este că ultima reformă administrativ-teritorială din România i-a aparținut regimului comunist și a fost inițiată de Nicolae Ceaușescu, în februarie 1968, când s-a revenit la împărțirea tradițională pe județe și s-a desființat modelul sovietic al regiunilor și raioanelor.

În același timp, este evident că nu se poate discuta despre o digitalizare de top la nivel global fără o populație capabilă și instruită să utilizeze, să înțeleagă și să dezvolte aceste tehnologii complexe.

Faptul că elevii estonieni domină în mod constant testele PISA la nivel european și se află ferm în top zece mondial nu este o întâmplare, ci rezultatul direct al unei programe școlare modernizate și al unei investiții financiare masive în educație. Această prioritizare a educației este vizibilă deopotrivă la nivel preuniversitar și universitar, reprezentând o abordare diametral opusă față de realitatea din România, unde educația rămâne o temă extrem de sensibilă, marcată de subfinanțare cronică și reforme adesea incoerente. De altfel, toate guvernele de la București, inclusiv ultimul, au tăiat an de an fondurile educației și a cercetării, iar orice plan de austeritate a fost conceput de aici.

„Nu știu dacă problema este doar digitalizarea sau și programa școlară care poate ar trebui mai adaptată. În orice caz investiția în educație - o altă temă sensibila în România este vizibilă, atât la nivel preuniversitar cât și universitar”, consideră Ana Maria Albulescu.

Cum poate România să prindă trenul digitalizării

Pentru ca România să iasă din acest impas istoric și administrativ și pentru a transforma marile sale centre urbane sau capitala în puncte de atracție europene vibrante prin tehnologie, este imperativă asumarea unor direcții strategice clare, inspirate din modelul baltic. O primă lecție obligatorie și imediată este atragerea mult mai agresivă și mai eficientă a fondurilor europene structurale destinate digitalizării instituțiilor publice. Este vorba despre un tren de dezvoltare pe care țara noastră încă îl poate prinde dacă pe viitor va exista voință politică. Ana Maria Albulescu sugerează că cea mai rapidă și eficientă metodă de implementare în contextul românesc ar fi demararea unor proiecte-pilot la nivel de orașe sau de județe, modele de succes care ulterior să poată fi scalate cu ușurință la nivelul întregii țări.

„În primul rând o lecție de urmat ar fi atragerea de fonduri europene pentru digitalizare care poate fi urmată și acum în România. Cred ca cea mai bună metodă ar fi proiectele pilot la nivel de oraș sau județ. Un al doilea lucru care ar îmbunătăți situația dosarului cu șină așa cum este numit în România ar fi recalificarea funcționarilor publici spre noi skilluri digitale. Nu în ultimul rând, schimbul de experiență cu Estonia ar fi bine venit”, adaugă Ana Maria Albulescu.

În paralel, eliminarea definitivă a dosarului cu șină necesită o recalificare profundă și obligatorie a funcționarilor publici către noi abilități digitale, precum și o susținere guvernamentală reală a industriei IT interne. În prezent, deși România se mândrește cu hub-uri tehnologice private extrem de puternice, cum este cel din Cluj-Napoca, inițiativele rămân aproape exclusiv în zona privată, statul eșuând în a le integra sau sprijini, mulțumindu-se uneori chiar să le descurajeze prin măsuri fiscale incoerente.

Nu întâmplător România, dar chiar și Uniunea Europeană, sunt mult rămase în urma Statelor Unite și a Chinei în tot ceea ce înseamnă tehnologie. Marile companii tech provin din cele două țări. În același timp, state ca Singapore, Japonia, Coreea de Sud și Elveția o iau în fața Uniunii Europene și la acest capitol.

„Problema este că nu există politici care să susțină de la cercetare la tot ce implică dezvoltarea tehnologiei. Știu că la Cluj-Napoca există un adevărat Sillicon Valley al Europei, dar autoritățile române nu au niciun merit. Nu doar că nu ajută cu nimic nici măcar universitățile și cercetarea, dar pun piedici companiilor”, observă românca.

Pe de altă parte, deși Estonia votează online în siguranță de peste două decenii, lucru de neimaginat pentru o țară ca România. Astfel, în timp ce la Tallinn s-au căutat și găsit soluții pentru asta, în România singura preocupare a părut să fie însăși desființarea acestei idei, argumentându-se că o asemenea procedură ar favoriza coruperea procesului electoral. Și din această cauză, specialiștii avertizează că România nu este deloc pregătită în acest moment pentru un asemenea pas major, fiind obligatorie mai întâi consolidarea securității instituționale și a încrederii cetățenilor după modele verificate în Occident.

„În privința alegerilor, există o întreaga serie de exemple, inclusiv Marea Britanie, unde astfel de modele sunt urmate. Cred că România nu este încă pregătită pentru așa ceva”, concluzionează Ana Maria Albulescu.

Drumul parcurs de Tallinn demonstrează că dimensiunea redusă a unei țări nu este un handicap, ci poate deveni o armă de dezvoltare uluitoare dacă există lideri capabili și viziune, transformând digitalizarea dintr-un simplu confort birocratic într-o condiție critică de adaptare și supraviețuire geopolitică.