Leacuri naturale contra paraziţilor intestinali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preparatele din usturoi şi din propolis favorizează eliminarea viermilor intestinali şi împiedică dezvoltarea altora noi. Remediile din plante pentru eliminarea viermilor intestinali trebuie luate de toţi membrii familiei, deoarece există un risc crescut să fie şi ei infectaţi.

Principalele căi de infectare cu paraziţi precum giardia, oxiurii, tenia sau limbricii sunt consumul unor alimente contaminate, mâinile murdare duse la gură, la nas sau la ochi ori contactul cu un animal infestat.

Deşi parazitoza afectează în general copiii cu vârste cuprinse între doi şi zece ani, nu este exclus ca şi adulţii să se confrunte cu astfel de probleme, mai ales dacă un membru al familiei este infectat. De aceea, în astfel de situaţii se poate recurge la remedii care nu doar tratează, ci şi previn apariţia viermilor intestinali. Trebuie să se ţină cont de faptul că un astfel de tratament se urmează doar la recomandarea unui fitoterapeut.

„Pentru astfel de situaţii, există soluţii şi comprimate care conţin amestecuri de plante cu efect antiseptic, antimicrobian, antihelmintic (de combatere a paraziţilor), carminativ şi antivomitiv precum cimbru, seminţe de mărar, cuişoare, gălbenele sau aloe. Cel mai eficient este ca acestea să fie administrate în asociere cu extract de propolis. Se fac cure de 7-21 de zile, în funcţie de produs, cu pauză, după care se pot relua", recomandă apifitoterapeutul Ruxandra Constantina.

Usturoi, în cure de câte zece zile

Un remediu eficient pentru orice tip de paraziţi intestinali este usturoiul, ce poate fi administrat sub formă de suc. Aşadar, în fiecare dimineaţă, se poate bea un amestec obţinut din 20 ml de suc de usturoi şi din 200 ml de lapte călduţ. Preparatul trebuie luat cu o oră înainte de mese, timp de 10 zile la rând. Cura se poate face timp de zece zile.

„Eficient este şi tratamentul cu tinctură de usturoi. Astfel, timp de 15 zile se pun câte 10-15 picături de tinctură într-un pahar cu lapte sau cu ceai şi se bea de două ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă", explică medicul Ruxandra Constantina.

Propolisul, efect antiparazitar puternic

Pentru combaterea parazitozei, fitoterapeuţii recomandă terapia cu tinctură de propolis mai ales datorită efectelor antiseptice, antiparazitare şi antibacteriene puternice.

Astfel, în cazul adulţilor este indicată o cură de zece zile cu tinctură de propolis, cu pauză de şapte zile, după care se reia. În acest timp, se iau câte 30 de picături de tinctură dizolvată într-o lingură de miere, de trei ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă. În cazul copiilor, dozajul este de cinci picături. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite