Cum ne ferim de probleme digestive sau toxiinfecţii alimentare de sărbători

Cum ne ferim de
probleme digestive sau toxiinfecţii alimentare de sărbători

Cum ne ferim de probleme digestive de sărbători

Conf. Dr. Maria Niţescu, Medic Primar Specialitatea - Igiena Alimentaţiei şi Nutriţie explică cum cum ne păstrăm departe de toxiinfecţii alimentare sau alte problemele digestie în perioada sărbătorilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Crăciunul - sărbătoarea Naşterii Domnului, este o sărbătoare marcată de obiceiuri mult aşteptate de copii şi adulţi deopotrivă (colinde, împodobirea bradului, darurile Moşului), aducând multă bucurie în casele noastre. Pentru că în acest an trăim o situaţie specială determinată de pandemia de COVID-19, pentru binele nostru şi al celor dragi, ar fi mai potrivit să petrecem această sărbătoare doar cu cei cu care locuim şi să fim cumpătaţi.

Pentru a afla cum ne păstrăm departe de toxiinfecţii alimentare sau alte probleme legate de digestie, am stat de vorbă cu doamna Conf. Dr. Maria Niţescu, Medic Primar. Specialitatea - Igiena Alimentaţiei şi Nutriţie. 

„Consider masa de Crăciun o provocare atât din punctul de vedere al celui ce o pregăteşte, cât şi pentru organism. Este vorba despre numeroasele preparate culinare tradiţionale din carne de porc (caltaboşi, tobă, lebar, cârnaţi, friptură, sarmale, slănină, jumări etc), de salata de boeuf, precum şi de produsele de patiserie (cozonac, plăcinte) care se găsesc pe masa noastră în aceste zile de sărbătoare. Dacă la aceste alimente cu valoare energetică mare şi cu un conţinut crescut de grăsimi adăugăm şi alcool în cantităţi semnificative, sigur că serviciile de ambulanţă vor face cu greu faţă solicitărilor de asistenţă medical“, atrage atenţia specialistul. 

Subliniind că nu există soluţii minune care să refacă organismul după consumul alimentar exagerat, medicul recomandă să manifestăm moderaţie când este vorba de cantitate. 

„Prin alegerile pe care le facem putem îmbina plăcerea de a consuma preparate tradiţionale cu menţinerea stării de sănătate sau dimpotrivă, putem avea parte de consecinţe neplăcute precum dischinezia biliară, pancreatita acută, toxiinfecţiile alimentare sau agravarea unor afecţiuni preexistente (crize hipertensive sau de angină pectorală, agravarea crizelor de ulcer gastroduodenal, boală inflamatorie a intestinului etc)“, spune Conf. Dr. Maria Nitescu. 

Aşadar, pentru a ne bucura de aceste zile de sărbătoare trebuie să ţinem cont de câteva aspecte:

  • Să avem o disciplină a meselor, în sensul de a nu mânca toată ziua, ci doar la mesele principale si, eventual, să avem câte o gustare pentru consumul fructelor sau al dulciurilor. Ne putem organiza aşa încât la fiecare dintre mese să avem câte un preparat tradiţional, în acest fel evitând excesul de grăsimi şi facilitând procesul de digestie. 
  • Să nu exagerăm cu cantităţile, mai ales dacă la masa de Crăciun mâncăm 2-3 feluri de mâncare. 
  • Să asociem carnea şi preparatele din carne cu multe legume (exceptând cartofii) şi mai puţin cu cereale; carnea de pasăre şi peştele pot reprezenta alegeri mult mai sănătoase în locul cărnii de porc. Indiferent de tipul de carne pe care îl consumăm, contează foarte mult metoda de prelucrare termică, prăjirea alimentelor nefiind o alegere potrivită. 
  • Să nu exagerăm cu consumul de alcool, moderaţia fiind importantă şi în acest caz (mesele bogate în grăsimi şi alcool pot declanşa pancreatite acute). Prin consum moderat de alcool înţelegem 30 g alcool pur/zi în cazul bărbaţilor şi 15 g alcool pur/zi în cazul femeilor. 
  • Hidratarea este de asemenea, foarte importantă. Să nu uităm să consumăm apă, ceaiuri şi cât mai puţine băuturi răcoritoare îndulcite şi carbogazoase! Chiar dacă vorbim despre fresh-uri din fructe, preparate în casă, nu se recomandă mai mult de un pahar pe zi, deoarece conţin o cantitate crescută de zaharuri simple (fructoză). 
  • Mişcarea va fi foarte utilă şi în această perioadă. Chiar şi o plimbare, ne va ajuta să mai cheltuim din caloriile ingerate. 
  • Este recomandat ca persoanele diagnosticate cu o boală ce necesită regim alimentar (diabet zaharat, insuficienţă renală cronică, gută, boli inflamatorii ale intestinului, alergii alimentare, HTA etc), să respecte recomandările nutriţionale făcute de medicul curant.
 

Un alt aspect important care nu trebuie neglijat este reprezentat de siguranţa alimentelor consumate. Pentru a preveni apariţia toxiinfecţiilor alimentare trebuie să respectăm câteva măsuri:

  • să ne aprovizionăm cu alimente numai din unităţi autorizate, având în acest fel garanţia calităţii microbiologice a alimentelor, iar pentru a evita riscul trichinelozei, carnea de porc trebuie achizitionată doar din măcelării sau magazine autorizate sau consumată numai după controlul trichineloscopic efectuat de către medicul veterinar;
  • să transportăm şi să depozităm separat alimentele din carne crudă de cele care se consumă ca atare, fără altă prelucrare termică, pentru a preveni contaminarea celor din urmă;
  • să manipulăm şi să prelucrăm separat carnea crudă faţă de alimentele ce nu mai necesită prelucrare termică, apoi să igienizăm bine ustensilele folosite;
  • să spălăm ouăle înainte de folosire şi să nu folosim ou crud la prepararea maionezei sau cremelor;
  • să nu consumăm alimente de origine animală neprelucrate termic sau prelucrate termic insuficient, existând risc de transmitere a unor microorganisme de la animal la om;
  • să spălăm foarte bine legumele şi fructele ce se consumă crude;
  • să igienizăm bine suprafeţele, ustensilele şi vasele din bucătărie care vin în contact cu alimentele;
  • să ne spălăm pe mâini ori de câte ori venim în contact cu suprafeţe murdare, alimente crude, după folosirea wc-ului, după ce am făcut curat, înainte de a mânca etc;
  • să folosim doar apă potabilă la prepararea hranei şi igienizarea bucătăriei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările