Cât stăm la soare, în funcţie de vârstă

Copiii şi bătrânii sunt categoriile de vârstă cele mai sensibile la acţiunea nocivă a razelor ultraviolete. Pentru a preveni arsurile solare, cancerul de piele şi problemele oculare, chiar şi adulţii fără probleme de sănătate trebuie să evite să facă plajă între orele 11 şi 16, avertizează specialiştii.

Ştiri pe aceeaşi temă

O expunere corectă la soare ne ajută să ne menţinem sănătatea fizică şi psihică, înlăturând stresul şi ajutând la sintetizarea vitaminei D, esenţială pentru întărirea oaselor.

„Soarele este o sursă de energie ce are asupra corpului omenesc o serie de efecte benefice. Astfel, sub acţiunea razelor solare, oasele noastre devin mai puternice, datorită secreţiei endogene de previtamina D, şi vom avea o stare psihică mult mai bună datorită secreţiei de endorfine, cu condiţia să respectăm timpul recomandat de expunere la soare.

În plus, anumite persoane sunt mai vulnerabile în faţa efectelor nocive ale razelor ultraviolete, iar în această categorie intră mai ales copii şi vârstinicii", spune Radu Leon George, medic de familie la Clinica Leomedica din Bucureşti.

Fără plajă sub vârsta de trei ani

Pielea sensibilă a copiilor se poate arde cu uşurinţă în cazul unei expuneri necontrolate la razele ultraviolete, iar studiile au arătat că riscul de a face cancer de piele la maturitate este semnifiativ mai crescut la persoanele care au stat perioade îndelungate la soare în copilărie.

De asemenea, degenerescenţa maculară apare mai frecvent la vârsticii care nu şi-au protejat ochii de ultraviolete prin purtarea de ochelari de soare cu filtru UV atunci când erau copii. De aceea, specialiştii nu recomandă contactul cu soarele mai devreme de vârsta de şase luni şi mersul la plajă mai devreme de trei ani.

„Copiii nu trebuie duşi la plajă înaintea vârstei de trei ani, din cauză că pielea lor este imatură. Pentru sintetizarea vitaminei D şi pentru fixarea calciului în oase este suficientă expunerea la soare a mâinilor şi a feţei timp de 5-10 minute pe zi. Deci o plimbare normală, în aer liber, este suficientă. Dacă după vârsta de 3 ani mergem cu copilul la plajă, trebuie să îi aplicăm pe tot corpul o cremă cu factor maximum de protecţie solară (SPF 50). Loţiunea trebuie folosită înainte de a ieşi din casă, imediat ce se ajunge pe plajă şi după fiecare ieşire din apă. De asemenea, micuţii nu trebuie să stea la soare între orele 11 şi 17", spune Anca Zbranca, medic primar dermatolog la Clinica Roderma din Iaşi.

Persoanele de vârsta a treia au o rezistenţă mai scăzută la razele ultraviolete deoarece reglarea temperaturii corpului se face mai greu în cazul lor. Astfel, ei sunt mai expuşi apariţiei insolaţiei decât adulţii tineri. În plus, bolile cronice sunt mai frecvente în cazul vârstnicilor, existând riscul ca simptomele să se agraveze în condiţii de temperatură ridicată.

Potrivit medicului de familie Radu Leon George, bătrânii şi mai ales cei care suferă de afecţiuni precum boli cardiovasculare, diabet, tulburări renale, hepatice sau neurologice, ar trebui să evite băile de soare. Totuşi, cu acordul medicului, aceştia pot să beneficieze de soare doar până la ora 10 dimineaţa şi după ora 18.30 seara.

De asemenea, pentru a preveni neplăcerile, este indicat ca aceştia să îşi protejeze pielea aplicând creme cu protecţie solară, să poarte îmbrăcăminte lejeră din bumbac, pălarie pe cap şi încălţăminte uşoară. În zilele caniculare trebuie să evite activitatea fizică intensă şi să se odihnească în încăperi răcoroase.

Expunerea se face treptat

Indiferent de vârstă, este indicat ca expunerea la soare să se facă progresiv, crescând treptat durata episoadelor de plajă. Astfel, specialiştii recomandă ca în primele zile să stăm la plajă maximum o jumătate de oră. De asemenea, nu este indicat să se stea la soare între orele 11 şi 16, deoarece atunci razele ultraviolete sunt mai puternice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările