Faptul că nu apare niciun simptom nu înseamnă că inflamaţia nu există într-o anumită zonă a organismului, mai ales dacă este cazul unei persoane care are o suferinţă, o afecţiune (ex. obezitatea) sau o boală care deja s-a instalat. Dacă o inflamaţie este vizibilă şi este şi dureroasă acest lucru arată că sistemul imunitar funcţionează şi luptă să combată infecţia şi să refacă ţesutul deteriorat.

Ce este inflamaţia?

Inflamaţia este o reacţie naturală a sistemului imunitar la infecţii, toxine, alergeni, iritaţii, factori de stres şi boli. Cu alte cuvinte, sistemul imunitar produce o inflamaţie pentru a ţine sub control un astfel de factor cauzator. Dacă acest echilibru este distrus atunci se ajunge la complicaţii, la îmbolnăvirea organismului. Inflamaţiile au fost asociate cu foarte multe boli grave, cum sunt cele cardiace, diabetul, boala Alzheimer, obezitatea.

Ştiaţi că depresia a fost asociată cu inflamaţia creierului?

Specialiştii canadieni în domeniul medical au făcut cercetări în legătură cu depresia şi au ajuns la concluzia că inflamaţia excesivă poate avea efecte secundare de: insomnie, scăderea poftei de mâncare, starea de proastă dispoziţie. Potrivit lor, toate acestea sunt simptome clare ale depresiei. Pentru a trata depresia trebuie depistată şi redusă inflamaţia. Rezultatele studiilor lor au arătat că este vorba despre o inflamaţie la creier care provoacă depresia. Cu cât inflamaţia este mai mare cu atât stările depresive sunt mai intense. Cercetătorii consideră că prin reducerea inflamaţiei creierului se pot atenua şi simptomele depresiei. Alte simptome ale inflamaţiei creierului sunt:

·         cefaleea severă

·         starea de slăbiciune şi nelinişte

·         senzaţia de durere şi rigiditate la nivelul gâtului

·         febra

·         vărsăturile

·         sensibilitatea ochilor la lumină puternică

·         pierderea poftei de mâncare.

Celule grase produc inflamaţii în organism.  Atenţie la obezitate!

Experţii consideră că obezitatea poate stimula inflamaţiile în organism. Celule grase produc citochine – acestea sunt molecule inflamatoare – care pot mări inflamaţiile în organism. Atunci când apare acea senzaţie de arsură în stomac este un simptom al moleculelor inflamatoare din ţesutul adipos sau din grăsimea din jurul taliei. Cu siguranţă cei care au acumulări mari de grăsime în zona abdominală au astfel de stări de disconfort la stomac, care se pot accentua şi răspândi în tot organismul. Moleculele inflamatoare au şi alte efecte secundare:

·         pot încetini arderea grăsimilor

·         stimulează producerea hormonilor de stres

·         cresc apetitul alimentar

·         cresc stresul oxidativ

·         produc dereglări ale metabolismului

·         predispun la acumularea kg în plus şi deci la dezvoltarea obezităţii.

Pentru a scăpa de kg în plus este important să se ducă un stil de viaţă sănătos, să se facă sport şi să se ţină dietă, iar în plus să se depisteze cauzele inflamaţiilor din organism pentru a se urma un tratament de ameliorare a lor. Pe BodyGeek.ro sunt numeroase articole despre alimentaţia sănătoasă, diete eficiente pentru slăbit, importanţa mişcării în scopul prevenirii consecinţelor negative ale vieţii sedentare.

Factorii care provoacă inflamaţii în organism 


Zaharurile şi carbohidraţii rafinaţi sunt cauze ale inflamaţiilor şi trebuie reduşi din alimentaţie.

Grăsimile în cantitate mare duc la creşterea numărului de calorii şi la acumularea kg în plus, astfel se ajunge la supraponderabilitate, care este un factor de risc al inflamaţiilor.

Alergiile alimentare sunt factori importanţi şi aici ne referim la ouă, lactate, soia, grâu, alune, porumb, gluten. Toate aceste alimente trebuie eliminate din dieta persoanelor care sunt alergice sau care au anumite probleme de sănătate.

Stresul poate agrava inflamaţiile, de aceea trebuie prevenit sau ameliorat. Cercetători au demonstrat deja că reducerea stresului are acţiune anti-inflamatoare mai ales în cazul unor boli cum sunt obezitatea, astmul şi artrita.

Lipsa de mişcare sau sedentarismul reprezintă cauze ale inflamaţiilor. Mişcarea este foarte importantă pentru sănătate, cu ajutorul ei se previn numeroase boli şi afecţiuni şi se combat inflamaţiile din organism.

Cum reducem inflamaţiile din organism?

Este important să se facă o serie de analize medicale pentru determinarea cauzelor care au produs inflamaţiile şi pentru a urma un tratament corespunzător. De asemenea trebuie să se schimbe stilul de viaţă: să se facă sport, să se reducă consumul de grăsimi şi alimente ce predispun la inflamaţii, să se introducă în dietă suplimente naturale care au efect de reducere a inflamaţiilor: ceai verde, cacao, turmeric, ghimbir, quercitină, capsaicină, bromelină, enzime şi probiotice.