Şapte lucruri care dăunează sănătăţii coloanei vertebrale. Cum să le eviţi

Şapte lucruri care
dăunează sănătăţii coloanei vertebrale. Cum să le eviţi

Coloana vertebrală are de suferit în urma posturii nepotrivite

Statisticile arată că mai mult de 80% din oameni au, la un moment în viaţă, probleme cu spatele. Mulţi cred că durerile de spate indică probleme serioase de sănătate, dar nu întotdeauna acest lucru este valabil. De cele mai multe ori, durerile de spate sunt rezultatul unor obiceiuri nesănătoase sau al unui stil de viaţă nesănătos.

Ştiri pe aceeaşi temă

Menţinerea coloanei vertebrale drepte tot timpul este un lucru important pentru sănătatea spatelui şi prevenirea durerilor. Din păcate, copleşiţi de stresul zilnic, mulţi uită această regulă de aur. Care pot fi acele obiceiuri nesănătoase pe care le putem avea şi care ne pot da dureri de spate.

1.Dacă avem un job care implică solicitarea spatelui este important să-l menţinem drept şi să nu punem prea multă presiune pe coloana vertebrală, mai ales atunci când munca presupune statul în picipare sau îndoirea spatelui. Este adevărat că riscul de afectare a coloanei vertebrale este mai mare pentru cei care au muncă care implică ridicări de greutăţi, dar coloana poate fi solicitată şi dacă ai o muncă de arhitect, cosmetician, inginer, şofer sau funcţionar.

Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să luăm scurte pauze de la programul de lucru şi să oferim spatelui şansa de a se odihni câteva minute, la fiecare oră. Este şi mai bine dacă ne mişcăm puţin pentru a ne mai dezmorţi picoarele şi relaxa musculatura spatelui.

2.Dacă ne imaginăm că spatele are de suferit doar atunci când ridicăm greutăţi sau executăm alte activităţi centrate pe efortul coloanei, greşim. Există riscul să facem rău spatelui şi atunci când stăm relaxaţi, acasă. Totul depinde de postură. Poate fi greşită atunci când suntem implicaţi în activităţi casnice precum gătitul, spălatul vaselor sau călcatul. E nevoie să facem câteva îmbunătăţiri, de pildă să găsim înălţimea potrivită a scândurii de călcat atunci când ne apucăm de această activitate, astfel încât coloana să aibă mai puţin de suferit.

Tocurile înalte sau lipsa lor, la fel de riscantă

3.Tocurile înalte distrug sănătatea coloanei vertebrale chiar dacă le fac pe femei să arate stilate. Purtarea mai mult de 2 ore pe zi a unor pantofi de acest fel poate duce în timp la apariţia unor probleme cu spatele, dar şi pantofii fără toc sunt de evitat pentru că şi ei schimbă postura şi pun presiune pe coloană. Cei mai potriviţi sunt pantofii cu toc jos.

4.Rucsacurile mari şi grele purtate în spate pentru că sunt la modă pot fi cauza unor dureri de spate serioase. Este important să păstrăm în ele doar strictul necesar astfel încât să nu solicităm prea mult coloana şi muşchii şi să le sprijinim pe ambii umeri.

5.Îmbrăcămintea prea stânsă- pantaloni, fuste-creion, rochii mulate – afectează postura şi limitează mişcările. Aceste haine pot totodată să împiedice circulaţia în anumite părţi ale corpului şi produce dureri de spate. Femeile trebuie să fie foarte atente atunci când îşi aleg lenjeria intimă pentru că o piesă nepotrivită poate fi cauza unor dureri musculare.

6.Managementul greşit al stresului influenţează sănătatea coloanei vertebrale prin faptul că schimbă postura şi asta provoacă dureri musculare. Execrciţiile fizice practicate regulat înlătură această problemă  - alergatul, înotul, dansul, grădinăritul sau orice altă activitate plăcută.

7.Poziţia în somn contează şi ea. Capul nu trebuie să stea nici prea sus şi nici prea jos atunci când ne aşezăm pe o parte. O pernă pusă sub picioare atunci când dormim pe spate poate preveni durerile de spate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: