Vulnerabilităţile Guvernului Orban. Ce ministere scârţâie încă din faşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezentare noul guvern Ludovic Orban FOTO Inquam Photos George Călin
Prezentare noul guvern Ludovic Orban FOTO Inquam Photos George Călin

Premierul propus Ludovic Orban declara săptămâna trecută că îşi doreşte mai multă „integritate, echitate şi profesionalism” în administraţia publică. Cu toate astea, lista acestuia de miniştri propuşi nu este impecabilă.

Liberalii şi-au prezentat vineri componenţa celor 16 ministere din Guvernul Orban. Printre numele stabilite de PNL se regăsesc personaje cunoscute, dar şi câteva hibe care ar putea pune beţe în roată credibilităţii liberalilor.

Vilă de 900 de metri, la comanda nevestei

La ministerul Dezvăltării, PNL l-a propus în funcţie pe Ion Ştefan, aflat la primul său mandat de deputat. De profesie inginer electromecanic, acesta este patronul unui grup de firme care activează în domeniul fabricării ambalajelor plastice. Potrivit declaraţiei de avere, acestea i-au adus venituri substanţiale precum şi mai multe terenuri. Pe unul dintre ele, deputatul şi-a construit o vilă de 910 metri.

„A vrut să facă mall şi i-a ieşit casă”, l-a ironizat fostul preşedinte Traian Băsescu, care l-a lăudat apoi pentru norocul în business şi pentru faptul că nu a avut afaceri cu statul. Cu toate astea, Ion Ştefan se apără şi afirmă că dimensiunea faraonică este o eroare a constructorilor care ar fi greşit o grindă şi s-a trezit cu etaj în loc de mansardă. De asemenea, acesta a mai adăugat că şi soţia lui şi-a dorit o casă mai mare, însă le recomandă tinerilor să nu-şi construiască ceva asemănător, deoarece „ai o problemă” dacă uiţi telefonul într-o altă parte a vilei.

„Nu sunt băiat pretenţios, aşa. La mansardă nu cred că am urcat de două ori pe an, aşa a fost, a greşit constructorul o grindă şi a ieşit din mansardă etaj. Dar, asta e viaţa, doar n-oi dărâma casa. Nu am spus niciodată că nu este mare, ba, din contră, eu sunt primul care spune că este o casă mare”, a declarat Ion Ştefan.

Din platoul OTV la frâiele pentru Cultură

Pentru ministerul Culturii, premierul desemnat Ludovic Orban îl propune le Bogdan Gheorghiu, şi el la primul mandat de deputat. Deşi este membru în Comisia de cultură, ceea ce îl propune în acest minister sunt doar cursurile Facultăţii de Arte-Actorie din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti în 1999 şi faptul că a pus bazele Teatrului Dramatic „Bucovina”. Ulterior, acesta a lucrat la mai multe televiziuni şi posturi de radio, printre care Tele7ABC, Radio AS Suceava sau Bucovina TV. De asemenea, acesta a deschis în 2002 staţia locală OTV Suceava, iar mai apoi, în 2005, fondează postul TV Rădăuţi. În 2014 acesta se retrage din televiziune iar doi ani mai târziu se înscrie în PNL.

Propunerea lui Gheorghiu la Cultură a fost criticată de deputatul USR Iulian Bulai, care a afirmat că în cei trei ani de zile cât au fost colegi în Comisia de cultură, liberalul a avut o „activitate foarte modestă”, criticându-l pentru prezenţa în emisiunile televiziunii în care este asociat.

„Cu tot respectul colegial, dl Gheorghiu nu are nicio calitate dintre cele necesare, minime, pentru un ministru al Culturii. Să fii prezent aproape săptămânal, în calitate de deputat, în emisiunile televiziunii locale al cărei asociat unic încă eşti nu te califică pentru această poziţie. Nici să invoci în CV fondarea unui «teatru dramatic» despre a cărui existenţă nu ştie nimeni şi nu se găsesc urme. Nici să-ţi incluzi la realizări profesionale deschiderea OTV-ului de Suceava”, a relatat Iulian Bulai. Ulterior, liderul PNL Ludovic Orban i-a luat apărarea lui Gheorghiu şi a spus despre aceste că este „un om care înţelege cultura şi chiar nu văd motive pentru astfel de obiecţii”.

Ministru acuzat de malpraxis

Înscris în PNL de doar un an, Victor Sebastian Costache a fost propus de Ludovic Orban pentru ministerul Sănătăţii. Întors în ţară după ce timp de peste zece ani a lucrat în spitale din Franţa, Germania, Danemarca sau SUA, acesta este autor al mai multor premiere mondiale în domeniul chirurgiei endovasculare. În prezent, Costache este director medical şi şef al secţiei de Chirurgie Cardiovasculară şi Toracică la Polisano Sibiu. Aici însă, acestuia i se aduc acuzaţii grave.

Numele liberalului apare într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, după ce un preot acuză că Costache ar fi pus un diagnostic greşit soţiei sale, în 2017, care a murit la şapte zile după ce a fost operată de medic. În prezent, Costache nu are calitatea de învinuit în dosar şi nu este urmărit penal. La vârful PNL preşedintele Ludovic Orban garantează pentru integritatea medicului şi îl sprijină mai departe pentru portofoliul de la minister.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite