Vot extrem de important în Parlament. Copiii ar putea fi declaraţi adoptabili doar cu acordul părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul votează azi o serie de modificări care urmăresc simplificarea adopţiilor din România astfel încât un copil să poată fi declarat adoptabil fără a mai avea nevoie de acordul rudelor de până la gradul 4, ci doar de cel al părinţilor.

Potrivit modificărilor,  rudele vor avea prioritate în procesul de adopţie. Familiile adoptive vor avea parte de aceleaşi beneficii ca şi familiile biologice. În plus, va fi acordat un stimulent financiar celor care vor adopta copii consideraţi cu vârste mai mari sau care suferă de dizabilităţi. Vor fi asigurate şi fonduri pentru tratamentele medicale ale acestora din urmă.

Acelaşi manager de caz va fi desemnat în cazul fraţilor din sistemul de protecţie specială. Iar părinţii adoptivi care au adoptat deja un frate dobândesc, şi ei, prioritate, la potrivirea cu ceilalţi fraţi din sistemul de protecţie a copilului

Cei care îşi doresc să adopte trebuie să ştie şi că atestatul de familie adoptatoare va fi prelungit de la 2 la 5 ani, iar părinţii biologici nu vor mai putea interveni asupra unei adopţii deja efectuate de 6 luni. 

În prezent, aproximativ 50.000 de copii trăiesc în sistemul de protecţie a copilului, conform datelor oficiale făcute publice de către Autoritatea pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.

Vezi şi: Adopţia unui copil dintr-o altă ţară a UE. Regulile diferă de la o ţară la alta, dar principiile de bază sunt comune

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite