Vizibilitatea miniștrilor în ultima lună. Liberalii, mai prezenți în media, PSD-iștii domină podiumul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Rafila este ministrul cel mai menționat în materialele jurnalistice din luna iulie, în timp ce la polul opus e un alt social-democrat, adică Bogdan Ivan, arată ultima analiză a companiei mediaTRUST.

Alexandru Rafila a fost cel mai menționat ministru în media, în luna iulie FOTO gov.ro
Alexandru Rafila a fost cel mai menționat ministru în media, în luna iulie FOTO gov.ro

În perioada monitorizată de sursa citată, 1-31 iulie 2023, miniștrii PNL au înregistrat cel mai mare număr de materiale la TV, radio, presa scrisă, presa online și social media. Au fost menționați în 22.833 de materiale jurnalistice. Miniștrii PSD au fost menționați în 20.167 de materiale în media.

Clasamentul general din luna iulie al celor mai mediatizați miniștri ai Cabinetului Ciolacu este deschis de Alexandru Rafila, șeful de la Sănătate. Potrivit datelor analizate, acesta a fost menționat de 6.197 de ori în presa din țară. În iulie, vârful vizibilității ministrului a fost în data de 31 iulie, în contextul cazului de la spitalul din Urziceni, unde o femeie a născut în fața spitalului, nefiind primită în interiorul unității.

Pe locul doi se clasează Simona Bucura-Oprescu, noul ministrul al Muncii și Solidarității Sociale, care a fost menționată în 4.196 de materiela jurnalistice. În data de 19 iulie, odată cu numirea în funcție și depunerea juramântului de învestitură la Cotroceni, a avut vârful vizibilității.

Podiumul este completat de Marcel Boloș cu 3.499 de mențiuni. De altfel, Boloș a fost printre cei care au atras atenția prin pregătirea noilor OUG-uri referitoare la reforma fiscală și la cea bugetară.

Alina Gorghiu, ministra Justiției, înregistrează 3.387 de mențiuni în perioada analizată, în timp Cătălin Predoiu prinde și el top 5 miniștri ca vizibilitate, prin cele 3.081 de materiale în care a fost monitorizat.

Fostul vicepremier, doar pe locul 6

Cu o vizibilitate crescută a fost și Raluca Turcan (ministra Culturii), ocupanta poziției poziția 6 cu 2.698 de mențiuni, fiind urmată de Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor și fost vicepremier în Guvernul Ciucă, menționat în 2.626 de materiale.

Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor este pe locul 8, menționat în 2.495 de materiale. Sebastian Burduja, noul ministru de la Energie, are 2.339 mențiuni, iar top 10 este închis de Ligia Deca (ministra Educației), menționată în media din țară de 2.299 de ori.

Locul 11 este ocupat de Luminita Odobescu, ministra Afacerilor Externe, menționată în 1.633 de materiale, urmată de Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, menționat în 1.545 de articole în presa scrisă, radio, TV, online și social media.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, se clasează pe locul 13, cu 1.412 materiale în care a fost menționat. Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, este pe poziția a 14-a, menționat în 1.402 materiale. Angel Tîlvăr (ministrul Apărării Naționale) rămâne în a doua parte a clasamentului, menționat în 1.342 articole, iar pe locul 16 intră Adrian Câciu cu 1.151 referințe.

Codașii vizibilității

Cei mai puțin mediatizați miniștri în luna iulie au fost Natalia Intotero, noul ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, menționată în 850 de articole jurnalistice, începând cu data de 19 iulie și Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, cu 848 referințe în materialele jurnalistice.

Înființată în 1999, parte a Institute of Media Monitoring (IMM) din Polonia, mediaTRUST România, este o compania de monitorizare media cu capital privat. Compania oferă clienţilor săi acces la informaţiile apărute zilnic în mass media (presă scrisă, online, radio şi TV) din 15 ţări din Europa Centrală şi de Est.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite