Viktor Orban vine în România. Întâlnire cu Marcel Ciolacu SURSE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viktor Orban vine vineri în vizită la București. Potrivit surselor Adevărul, premierul Ungariei va avea inclusiv o întâlnire cu Marcel Ciolacu. Vizita vine pe fondul semnării unui acord privind achiziţia pachetul majoritar al companiei E.ON din România de către grupul maghiar MVM. 

Premierul Marcel Ciolacu și Viktor Orban FOTO Facebook
Premierul Marcel Ciolacu și Viktor Orban FOTO Facebook

Premierul maghiar Viktor Orban vine vineri într-o vizită de stat în România, la București, unde va avea o întâlnire cu omologul său român, Marcel Ciolacu, potrivit unor informații confirmate de surse politice pentru „Adevărul”. 

Ultima vizită a premierului maghiar în România a fost în iulie, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad.

În noiembrie, Marcel Ciolacu și premierul Ungariei, Viktor Orban, au anunțat, de la Budapesta, aderarea totală a României la Schengen, în contextul în care Ungaria a deținut în ultimele șase luni ale anului  președinția rotativă a Consiliului UE și a pus pe agenda Consiliului JAI subiectul aderării.

„Am convenit că toate cele patru țări vor munci necontenit ca, de la 1 ianuarie, România să devină membră Schengen și pe calea terestră, decizie care va fi luată de toți miniștrii de interne ai UE”, anunța Viktor Orban în noiembrie. 

Achiziția E.ON Energie

Grupul MVM, a doua cea mai mare companie din Ungaria, a semnat luni, un acord privind achiziţia diviziei de soluţii pentru gospodării şi clienţi a companiei E.ON din România.

Conform acordului, MVM va achiziţiona o participaţie de 68% în cadrul E.ON Energie România şi o participaţie de 98% în E.ON Asist Complet, se arată într-un comunicat al grupului ungar.  

Tranzacţia este aşteptată să se finalizeze în 2025, după obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente. Cele două companii au decis să nu facă publică valoarea tranzacţiei.

Grupul MVM este principalul furnizor de energie din Ungaria, o companie deţinută 100% de stat, care ocupă locul şase în Europa Centrală. Cu o prezenţă activă în 23 de ţări, peste 19.000 de angajaţi şi un portofoliu de peste 11 milioane de clienţi, atât casnici, cât şi corporativi (inclusiv aproape două milioane în Cehia, Slovacia şi România), grupul este un actor important în ecosistemul energetic al regiunii. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite