VIDEO Iohannis anunţă în premieră relaxarea interdicţiilor. Când ar putea reveni România la normalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit în premieră despre măsurile de relaxare socială cauzate de pandemie. Şeful statului spune că starea de urgenţă se va aplica, drastic, până la mijlocul lunii mai, apoi România va intra, treptat, pe drumul normalităţii, cu condiţia ca numărul îmbolnăvirilor să intre pe o pantă descendentă. Klaus Iohannis l-a criticat în termeni duri pe Adrian Streinu-Cercel, care a propus izolarea bătrânilor.

Preşedintele Klaus Iohannis:

  • Dragi români, în primul rând vreau să vă mulţumesc pentru că aţi respectat măsurile impuse de autorităţi în aceste zile de sărbătoare. Sunt foarte bucuros să constat că am reuşit cu toţii, împreună, să facem ce ne-am propus, în speţă fiecare să stea acasă şi să sărbătorim Învierea Domnului aşa cum am putut mai bine în această perioadă de pandemie.  
  • Vreau în acest moment însă să mulţumesc şi bisericilor, preoţilor care au avut o contribuţie semnificativă în a organiza ceremoniile religioase în aşa fel încât românii să nu se expună pericolului de contaminare. Mulţumiri se cuvin şi autorităţilor, care au fost prezente, care au ştiut să intervină atunci când a fost cazul şi au ştiut să vină în ajutorul oamenilor acolo unde a fost nevoie. Mulţumiri speciale medicilor şi personalului medical, care, în timp ce majoritatea a stat acasă şi a sărbătorit în linişte Paştele, au fost la serviciu, au avut grijă de cei bolnavi şi s-au implicat foarte, foarte bine.  
  • Totuşi, în acest context general foarte bun, au fost câteva chestiuni cu iz clar negativ şi vreau aici să condamn cu fermitate acele manifestări violente care au fost puţine, dar foarte vizibile. Au fost, din păcate, oameni care nu au înţeles despre ce este vorba, nu au înţeles de ce trebuie să respecte normele, şi, în aceste chestiuni, trebuie să laud iar autorităţile, în special poliţia şi jandarmeria, care au intervenit la timp şi ferm. Şi aşa trebuie să rămână în continuare. Nu putem să tolerăm astfel de manifestări violente, astfel de încălcări ale normelor în condiţiile în care această pandemie creează probleme pentru noi toţi, nu numai pentru unii.  
  • Este foarte clar, în condiţiile în care marea majoritate a românilor a respectat foarte bine toate normele, acolo nu se respectă trebuie intervenit prompt, ferm, clar şi aşa se va întâmpla şi în continuare.  
  • Acum este timpul să ne gândim la ceea ce se numeşte un plan de relaxare atunci când condiţiile vor fi îndeplinite. Este acum în vigoare un decret pentru starea de urgenţă care se termină pe data de 15 mai. Deci, după data de 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese în urma bolii scade, dacă noi respectăm cu toţii măsurile impuse de autorităţi şi lucrurile merg înspre bine, este clar că putem să intrăm atunci într-o fază de relaxare.  
  • Vreau să spun însă de la început că această relaxare va fi făcută în paşi, nu va exista o relaxare dintr-odată, fiindcă specialiştii ne spun că virusul nu va dispărea, deci va trebui să continuăm să trăim cu anumite restricţii. Aceste chestiuni însă se hotărăsc în baza dovezilor ştiinţifice şi medicale de către politicieni, de către Guvern. Aceste chestiuni vor fi discutate în detaliu cu specialiştii, cu Comitetul Ştiinţific care funcţionează pe lângă Ministerul Sănătăţii, cu cei care sunt efectiv implicaţi în gestionarea epidemiei.  
  • Aceste lucruri vor fi aduse la cunoştinţa publicului de către autorităţile care se ocupă concret de aceste chestiuni. Voi face eu declaraţii, va face premierul declaraţii, va face ministrul sănătăţii declaraţii, va face ministrul de Interne, iar pe partea economică, unde iarăşi se lucrează pe un pachet de repornire a economiei, sigur, ministrul Economiei va face aceste declaraţii. Repet, toate deciziile se vor lua în baza unor dovezi ştiinţifice, medicale şi rezultatele din teritoriu. În niciun caz aceste măsuri nu vor fi anunţate de cineva care vrea să se profileze poate politic, poate în alt fel.
  • Şi am avut chiar în aceste zile un contraexemplu de „cum nu” de la un institut, de altfel bine cotat. A apărut o documentaţie care venea să explice ce trebuia făcut. Aşa nu se poate! Nu poate fiecare institut, oricât de bine ar fi cotat, să vină cu un plan propriu, să-l pună pe masă şi să spună „aşa se va întâmplat”. Repet, lucrurile se vor întâmpla aşa cum vor fi decise de autorităţi, în baza dovezilor clare, practice, ştiinţifice.
  • A apărut o idee care a dus la foarte multă nelinişte şi vreau să vă spun clar cum stăm aici. Într-un astfel de plan, cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă – aberantă, altfel nu pot să-i spun – cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă şi duse în anumite zone de carantină. Dragii mei, aşa ceva nu se întâmpla, este inacceptabil! Noi trăim într-o societate liberă, o societate care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare, altfel n-aş putea să le spun!
  • Deci, persoanelor în vârstă le spun clar: staţi liniştiţi! Nu vine nimeni să vă ia de acasă, să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane! Atunci când va fi nevoie vom veni şi vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejaţi voi faţă de această boală. În niciun caz - repet, în niciun caz - statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI. Astfel de planuri, prost gândite şi prost prezentate, nu fac decât să inducă panică în populaţie, or panica este ultimul lucru de care avem nevoie.
  • Este important să ştim că după 15 mai vom începe să implementăm măsuri de relaxare. Este la fel de important de ştiut că aceste măsuri vor fi graduale. La început vor fi posibile iarăşi activităţi care prezintă un risc mic de contaminare cu acest virus. Este evidentă nevoie de o evaluare a medicilor, a specialiştilor, dar şi o evaluare economică, fiindcă noi dorim să repornim economia României.
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite