Val de derogări pentru organizarea concursurilor de angajare la stat

0
0

Puterea începe să dea tot mai multe derogări de la legea privind înghețarea angajărilor la stat până la finalul anului. Alte instituții solicită și primesc acceptul pentru mărirea schemelor de personal.

Coaliția dă o lege, apoi încearcă să o ocolească FOTO Mediafax
Coaliția dă o lege, apoi încearcă să o ocolească FOTO Mediafax

Un prim memorandum pentru acceptarea organizării de concursuri a fost cel al Ministerului Mediului, care a cerut deblocarea concursurilor pentru o structură responsabilă de PNRR, fiind nevoie de ocuparea a 17 posturi vacante. De asemenea, tot ministerul condus de Tanczos Barna a solicitat să organizeze concursuri și pentru o altă structură, pentru alte opt posturi vacante. La finalul memorandumului, Ministerul Mediului solicită exceptarea de la aplicarea înghețării angajărilor la stat în ceea ce privește instituțiile din subordinea sa.

Memorandum pentru derogare au introdus în ședința de Guvern și cei de la Ministerul Transporturilor, care vor organizarea de concursuri pentru nu mai puțin de 30 de posturi cu atribuții în gestionarea fondurilor europene (POIM, POT, PNRR). Ministerul Transporturilor susține că „deficiențele de personal din compartimentele-cheie” pot duce la „riscul crescut de potențiale erori” în îndeplinirea sarcinilor.

Un șef și noi salariați

Schimbări au fost făcute și la una dintre instituțiile din subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, adică Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, unde este înființată o nouă funcție de conducere, cea de subsecretar al instituției, fiind permisă creșterea posturilor de la 51 la 56. Această marjă de creștere a posturilor are loc pentru că un subsecretar de stat are dreptul la două posturi doar pentru cabinetul său, ceea ce înseamnă că sunt înfiinţate alte trei pe lângă.

De asemenea, a fost aprobat un memorandum privind înființarea în cadrul Secretariatului General al Guvernului a unei structuri pentru asigurarea executării hotărârilor pronunțate de CEDO prin care s-a constatat încălcarea Convenției ca urmare a neexecutării unor hotărâri judecătorești pronunțate împotriva unor debitori publici din România. Cinci posturi noi vor fi astfel la SGG.

La finalul lunii iunie, Guvernul Ciucă a dat o ordonanță de urgență pentru a îngheța angajările la stat, astfel încât în perioada iulie-decembrie să fie oprite concursurile, doar cu anumite excepții, cum este cazul celor care lucrează pe PNRR. Însă ministerele au dat drumul la zeci de concursuri în ultimele zile înainte de îngheţarea angajărilor la stat, intrată în vigoare la 1 iulie şi aplicabilă cel puţin pentru şase luni.

Prima derogare

Executivul a revenit însă asupra deciziei printr-o altă ordonanţă, adoptată la mijlocul lunii iulie, care permite organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor din Educaţie. „Prin excepţie de la prevederile alin.(1), prin memorandum iniţiat de Ministerul Educaţiei şi aprobat în şedinţa de Guvern, se poate aproba organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor didactice, didactice auxiliare şi nedidactice, precum şi a funcţiilor de conducere, vacante sau temporar vacante din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior”, arată textul actului normativ.

Ulterior adoptării, fostul ministru al Educaţiei a făcut mai multe precizări într-un comunicat de presă, susţinând că „nu se dă liber la angajări nejustificate”. „Dacă nu angajăm, cine ar intra la clasă începând cu 5 septembrie? Sau nu mai derulăm proces didactic?”, întreba, retoric, ex-ministrul.

Cîmpeamnu a susţut, făcând referire la legile educaţiei prezentate recent, că pentru realizarea acestor reforme „resursa umană este esenţială”.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite