USL: PDL nu poate dialoga nici cu protestatarii, nici cu opoziţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un comunicat de presă transmis duminică, Uniunea Social Liberală consideră că partidul de guvernământ a dovedit că este incapabil "de a dialoga atât cu protestatarii, cât şi cu opoziţia politică". USL consideră că pentru relansarea încrederii în România nu trebuie oprite protestele paşnice, ci înlocuit actualul Guvern.

"Atacurile mincinoase lansate în aceste zile de către PDL la adresa opoziţiei arată în mod clar că actuala putere nu poate trece peste aroganţă şi autosuficienţă, pentru a reinstaura un climat de normalitate în România", se arată în comunicatul citat de Agerpres.

USL a declarat că nu va cere niciodată sancţionarea României la nivelul Uniunii Europene, însă va continua să informeze instituţiile europene cu privire la derapajele politice din ţara noastră, "pentru că încălcările repetate ale legilor şi ale Constituţiei trebuie să fie aduse la cunoştinţa partenerilor noştri europeni".

Membrii opoziţiei au cerut PDL-ului să nu mai jignească românii care protestează în stradă. "Remarcăm însă, cu regret, că PDL continuă să critice protestatarii pentru că ar afecta imaginea şi credibilitatea României", se mai precizează în comunicat.

De asemenea, USL apreciază că "relansarea încrederii în România nu este dată de oprirea protestelor paşnice, ci de înlocuirea actualului Guvern". Opoziția dorește în continuare demisia acestui Guvern, instalarea unui guvern de profesionişti neangajaţi politic şi demararea cât mai rapidă a procedurilor în vederea organizării de alegeri anticipate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite