UPDATE Guvernul a abrogat Ordonanţa privind formularul PLF. Ce amenzi vor fi restituite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciuca FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Nicolae Ciuca FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Cabinetul Ciucă a abrogat OUG privind implementarea formularului de localizare a pasagerilor (PLF), care trebuie completat de toţi cei care intră în ţară. În acelaşi timp, PSD a anunţat că proiectul pentru anularea amenzilor este în ultima fază a dezbaterii parlamentare.

Social-democraţii au anunţat într-o postare pe Facebook că „proiectul de lege al PSD de #anulare a amenzilor pentru cei care, fără intenţie, au completat greşit acest formular intră în ultima fază a dezbaterii parlamentare şi va fi adoptat în scurt timp. Toate amenzile plătite vor fi restituite, la cerere, în termen de 40 de zile de la depunerea cererii. Aşa este corect şi îi felicităm pe toţi cei care s-au comportat responsabil în ultimii doi ani”.

***

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat la finalul şedinţei de Guvern de vineri că a fost aprobată OUG care abrogă OUG privind implementarea formularului PLF pe teritoriul României. 

„Formularul de localizare a pasagerului nu va mai fi obligatoriu pe teritoriu naţional”, a explicat Dan Cărbunaru, menţionând că, cetăţenii care călătoresc din România către alte state vor trebui să verfice dacă statul în care se deplasează solicită acest formular. 

***

Potrivit programului şefului, Executivul se reuneşte vineri, de la ora 12.00, în şedinţă online, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern fiind proiectul de abrogare al formularului PLF. 

Proiectul a fost discutat şi în şedinţa de Guvern de joi. Documentul se afla însă în circuitul de avizare. 

Formularul de localizare a pasagerilor (PLF) s-a aplicat din 20 decembrie, fiind completat de toate persoanele care intră în România. 

În caz contrar, fiind date amenzi cu valori între 2.000 de lei şi 3.000 de lei. 

Amenzile aplicate de către direcţiile de sănătate publică pentru necompletarea sau completarea eronată a documentului PLF, de la introducerea obligativităţii pentru intrarea teritoriul României, riscă să blocheze activitatea instanţelor de judecată.

Guvernul României a modificat ordonanţa de urgenţă care reglementează modul de completare a formularului digital, ceea ce va face ca toate procesele deschise anterior de românii amendaţi, pe vechea legislaţie, să fie câştigate din start. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite