Tudose: Arde casa şi ăştia fac invitaţii la nuntă, o lansează pe Viorica la prezidenţiale. Mai rău decât cu o paiaţă pe post de premier nu se poate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Mihai Tudose a declarat, vizavi de moţiunea de cenzură, că nu a fost împotriva unui guvern, „cât o moţiune pentru România”. Acesta explică noul guvern, oricare ar fi el, „n-are cum să fie mai rău” decât cel condus de Viorica Dăncilă şi a supliniat că formaţiunea din care face parte nu ţine să intre la guvernare şi că nu condiţionează susţinerea în Parlament a noului guvern.

Mihai Tudose a declarat pentru debraila.ro că a fost „o minune” faptul că Viorica Dăncilă a rezistat atâta vreme în postul de premier şi că orice va veni în noul guvern „nu are cum să fie mai rău”. Acesta a mai afirmat că Pro România nu va pune nicio condiţie privind susţinerea unui nou cabinet.

„Dăncila nu avea cum să mai rămână prim-ministru, cu toţi «fiforii» şi «cucii» ei. Sincer, a fost o minune că a rezistat atât. Din punctul meu de vedere, ţinând cont de importanta momentului, nu a fost atât o moţiune împotriva unui guvern, cât o moţiune pentru România. Moţiunea a fost şi o modalitate de a-l împiedica pe Orlando (n.r. Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor) să se mai împrumute săptămânal cu câte 4-5 miliarde pentru nimic. Eu, de exemplu, văd o coaliţie de guvernare. Mai rău decăt cu alde Cuc, Andruşcă, Arsene şi o paiată pe post de premier nu se poate. Asta e cert! Orice se întâmplă de acum încolo, n-are cum să fie mai rău. ProRomânia nu ţine neapărat să intre la guvernare, dar susţine noul guvern. Nu ţine să intrăm neapărat la guvernare. Nu condiţionăm susţinerea în Parlament”, a declarat Mihai Tudose.

Fostul premier a precizat apoi că în PSD încă mai există oameni „cu bun-simţ”, însă aceştia sunt învinşi mereu de „40 de oameni de la Videle”. Totodată, Tudose comentează lansarea canddaturii Vioricăi Dăncilă la prezidenţiale, afirmând că „arde casa şi ăştia fac invitaţii la nuntă”.

„Eu cred că e (n.r. demiterea guvernului) şi o ultimă şansă pentru PSD de a se reforma. Ştiu că acolo sunt şi oameni de bun-simţ, realişti, care, din păcate, mereu au fost învinşi de matematică. Mereu, 40 de oameni de la Videle au învins 20 de oameni de bun-simţ. Toată lumea, la alegerile europarlamentare, dar şi la moţiune, a zis că Dăncilă şi clica ei să se ducă acasă. Ce spune doamna Dăncilă? Că mâine (n.red.: sâmbătă) are loc lansarea candidatului la prezidenţiale. E ceva de-ţi stă mintea în loc. Arde casa şi ăştia fac invitaţii la nuntă. Doamna Dancilă e harnică acum, face şedinţa de Guvern, şterge praful pe acolo… PSD, continuând aşa, se va «regenera» până va ajunge la sub 10%”, a conchis Tudose.

Liderul PSD Viorica Dăncilă şi-a relansat candidatura la alegerile prezidenţiale, sâmbătă, la Romexpo, în prezenţa a 10.000 de social-democraţi, după ce a pierdut guvernarea. Dăncilă a ajuns la un armistiţiu cu liderii PSD: baronii vor trage în campanie pentru a duce candidatul PSD în turul doi, însă după alegeri va avea loc un Congres. Lia Olguţa Vasilescu s-a remarcat prin atacurile grobiene la Ponta şi Barna.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite