Traian Băsescu, semnal de alarmă pentru alegerile din Capitală: „Mă tem că dreapta a căzut în plasa PSD”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul președinte și primar general Traian Băsescu avertizează că partidele de dreapta riscă să piardă alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce au decis să intre în cursă cu doi candidați. 

Traian Băsescu FOTO: Mediafax
Traian Băsescu FOTO: Mediafax

Băsescu susține că această strategie avantajează PSD. 

„Mă tem că dreapta a căzut în plasa PSD-ului și merge cu doi candidați, și cu Ciucu și cu Drulă. Mă tem că s-au creat premizele ca dreapta să nu câștige alegerile. (...) Cred că dreapta ar trebui să pună mâna pe hârtie și creion să facă o socoteală și va vedea cu ușurință că nu poate câștiga dacă are doi candidați de dreapta. Sau aproape că nu poate câștiga. Ar fi o minune să câștige. După părerea mea, au căzut în plasa PSD-ului, care a pus condiția să nu fie candidat unic. Așa ceva încă n-am mai pomenit, ca un partid să pună condiția altor partide dacă să candideze în alianță sau nu. E ridicol”, a spus Băsescu, într-o intervenție la B1TV. 

De asemenea, Băsescu a comentat și despre candidatul social-democrat.

„Băluță, spre exemplu, are și voturile PSD-ului, dar are și o bună parte din voturile AUR. Pentru că mulți din membrii AUR sunt foști simpatizanți votanți PSD”, a spus fostul președinte.

Într-un interviu anterior, Traian Băsescu a estimat că Anca Alexandrescu va lua mult din electoratul PSD. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite