Traian Băsescu: Șarlatanul a reușit cea mai incredibilă performanță. Călin Georgescu e susținut și de români, și de ruși, dar și de americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Georgescu pare să fi reușit cea mai incredibilă performanță, aceea de a fi susținut în acelaşi timp şi de români şi de ruşi şi de americani, constată fostul președinte Traian Băsescu.

Călin Georgescu cu ochii închiși
Călin Georgescu, susținut de români, ruși și americani. Foto Mediafax

Fostul președinte Traian Băsescu afirmă, într-o postare pe Facebook, că “șarlatanul” Călin Georgescu a reușit “cea mai incredibilă performanță”: să fie susținut, în același timp, atât de Rusia, cât și de administrația Trump din Statele Unite ale Americii.

Şarlatanul. Se pare că Georgescu a reuşit cea mai incredibilă performanţă. Este susţinut în acelaşi timp şi de români şi de ruşi şi de americani. Mare talent”, a comentat Băsescu, marți dimineața.

Patru oameni-cheie din administrația americană și-au exprimat susținerea pentru candidatul pro-rus la președinția României: Elon Musk, Donald Trump junior, vicepreședintele JD Vance și emisarul special pentru Europa Richard Grenell

Vicepreședintele american JD Vance a afirmat la jumătatea lunii februarie că decizia de anulare a alegerilor prezidențiale din România a fost luată „pe baza suspiciunilor șubrede (flimsy, în engleză n.r.) ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.

Acesta a contestat ideea că o democrație poate fi distrusă cu ajutorul publicității digitale dintr-o țară străină spunând că, dacă acest lucru este real, atunci democrația dumneavoastră „nu a fost foarte puternică de la început”.

Elogiat în presa rusă

Presa rusă l-a elogiat în numeroase rânduri pe Călin Georgescu, un „strateg absolut” și un diplomat de talie mondială cum România nu a mai avut de un secol, pe care ar putea salva România. „Rusia și România și-au găsit un trup în persoana doctorului Georgescu”.

Arhicunoscut și apreciat în afara țării, susținut pe plan internațional să fie prim-ministru al României, profesorul Georgescu se lovește însă de cozile de topor de la București, care i-au adus pe români în ultimul grad de decadență și subdezvoltare. Crima organizată transfrontalieră conlucrează într-o intimitate obscenă, pe față, fără perdea, cu toate instituțiile statului român, în trucât statul nu mai e stat, omul nu mai e om educația nu mai e educație. În România nu există corupție, ci terorism financiar. BNR, unele centrale din SRI, Parlamentul, DNA, guvernul, partidele politice, presa, ONG-urile și intelectualii lui George Soros sunt, pe trupul țării, tot atâtea bube canceroase cât nisipul mării.

Nu credem însă că asasinii națiunii române se vor da de bunăvoie la o parte și vor recunoaște autoritatea și expertiza doctorului Georgescu, preferând să salveze România în ultimul ceas; aflați în miezul catastrofei românești, ei înțiși autorii și instigatorii linșajului asupra poporului român, vor sta în centrul atenției preferând să ducă țara în război civil, doar or scăpa cumva”, scria Russia Today.

A obținut votul a peste două milioane de români

Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, cu un avans de aproximativ 337.000 de voturi față de următorul clasat, Elena Lasconi. El a obținut 2.120.402 de voturi, inclusiv din diaspora, în timp ce Elena Lasconi a obținut 1.772.339 voturi.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite