Traian Băsescu, despre descentralizare: „România va fi răvăşită în interes electoral, e crimă administrativă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful statului consideră Legea descentralizării „o crimă administrativă” FOTO Adevărul
Şeful statului consideră Legea descentralizării „o crimă administrativă” FOTO Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că prin asumarea răspunderii pe Legea descentralizării, România va fi răvăşită, în interes naţional şi se dă o lovitură funcţionării instituţiilor, fiind vorba despre „o crimă administrativă”.

„Nu vreau să fiu alarmist, dar avertizez pubic că este o crimă administrativă, nu neapărat pentru că s-ar da peste cap funcţionarea acestor instituţii - schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor- dar se uită definiţia statului român, care e stat unitar”, a spus Traian Băsescu, miercuri seară, comentând pe marginea Legii asumate, marţi, de Guvern.

El a arătat că niciodată ministerele nu se vor putea lipsi de instrumentul teritorial pentru control şi verificarea implementării politicilor care rezultă din legi.

„Vă dau scris că dacă vor face această mişcare, antinaţională, vor trebui să reînfiinţeze în câteva luni noi direcţii”, a spus Băsescu.

Întrebat dacă nu crede totuşi că cei din USL s-a gândit la aceste lucruri, Băsescu a răspuns: „Nu îi suspectaţi de prea multă inteligenţă. Sunt brutali, privesc prioritar interesul politic, să îşi consolideze baronii câştigaţi acum încât nici mama legilor să nu îi mai mişte de acolo".


Citeşte şi:

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe descentralizare. Ponta: Propaganda împotriva aleşilor locali, rezultatul unei gândiri mioape

Guvernul şi-a asumat marţi răspunderea asupra proiectului legii descentralizării, în faţa Parlamentului. Premierul Victor Ponta a prezentat pe scurt avantajele proiectului de lege.

Ponta, părăsit de Antonescu în Parlament

Guvernul, prin vocea premierului Victor Ponta, şi-a angajat marţi răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul privind legea descentralizării administrative. Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a fost secondat de vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, cel care i-a ţinut locul lui Crin Antonescu.

Brutarul cu 1.724 de obiecţii la Legea descentralizării

PSD-istul Mircea-Titus Dobre, aflat la primul mandat de deputat, după ce a lucrat în brutăriile deţinute de familia sa, a depus nu mai puţin de 1.724 de amendamente, dintre cele 2004 înregistrate, la Legea descentralizării, asumată ieri de Guvernul Ponta.

Dragnea: Discuţia pe descentralizare continuă. Poliţiştii ar fi beneficiat dacă se aflau în subordinea primarilor

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, după şedinţa Parlamentului în care Guvernul şi-a asumat răspunderea asupra proiectului descentralizării, că ar fi dorit să fie descentralizate mai multe instituţii, inclusiv Poliţia.

Guvernul a admis 568 de amendamente la legea descentralizării

Guvernul a aprobat 568 de amendamente la proiectul descentralizării, dintr-un total de 2.040 amendamente depuse de către parlamentari, dintre care peste 1.700 au purtat semnătura deputatului PSD Mircea Dobre.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite