Stolojan, cu privire la acuzațiile aduse lui Cîrstoiu: Dacă nu iese să clarifice aceste probleme, va fi ciuca de bătăie

0
Publicat:

Lideri ai Partidului Național Liberal ar fi nemulțumiți de situația candidatului alianței cu PSD la Primăria Capitalei.

Theodor Stolojan, declarații acide cu privire la situația medicului Cătălin Cîrstoiu Foto: Arhivă
Theodor Stolojan, declarații acide cu privire la situația medicului Cătălin Cîrstoiu Foto: Arhivă

Potrivit unor înregistrări publicate de DIGI24, într-o ședință organizată miercuri de Biroul Politic Național, fostul președinte PNL, Theodor Stolojan a atras atenția că dacă medicul Cătălin Cîrstoiu nu va ieși să clarifice acuzațiile de incompatibilitate, „va fi ciuca de bătăie a întregii campanii electorale”.  

E o (întreagă n.r.) ciupercăraie... de așa zise clinici și genul ăsta de alte unități în care, pur și simplu, actele medicale care nu presupun cheltuieli mari sunt îndreptate spre aceste clinici private, iar actele medicale care presupun cheltuieli mari de sănătate sunt îndreptate spre spitalele de stat.

Deci, după părerea mea, dacă domnul doctor nu iese zilele următoare să clarifice foarte limpede toate aceste probleme, va fi ciuca de bătăie a întregii campanii electorale și asta va fi concentrarea la nivelul întregii țări. Deja vedem ce se întâmplă cu faptul că el întârzie să-și clarifice aceste probleme. Și impactul va fi negativ nu numai pentru București”, a declarat Theodor Stolojan, conform DIGI24.

Potrivit sursei citate, surse liberale susțin că au discut miercuri după-amiază într-o ședință a Biroului Politic Național, în format online, și despre situația candidatului coaliției PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, care ar fi „gravă” pentru că ar demobiliza electoratul, iar singura lor mulțumire ar fi că a spus că decizia acestei candidaturi a fost luată după o discuție cu liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu.

Candidatul susţinut de PSD şi PNL pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a afirmat la B1 Tv că nu este în incompatibilitate, susținând că simte în continuare susţinerea celor doi lideri ai Coaliţiei. „Nişte lupi în haine de oaie încearcă să transforme oaia în lup (...) Eu nu sunt în nicio stare de incompatibilitate. La modul real, nu sunt în stare de incompatibilitate. (...) Eu nu am avut nicio relaţie contractuală, remunerată sau neremunerată, cu o clinică privată”, a declarat Cîrstoiu.

Privind sesizările la ANI care-l vizează, andidatul susţinut de PSD şi PNL a afirmat: „Foarte bine, până la urmă democraţia asta înseamnă, un pluralism de idei”.

Premierul Marcel Ciolacu a susținut, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă că medicul Cătălin Cîrstoiu, anunțat de de alianța PSD-PNL drept candidatul la Primăria Capitalei, trebuie să facă precizări cu privire la acuzațiile lansate în spațiul public asupra sa. 

„În momentul de față, cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia Coaliției a fost ca domnul Cîrstoiu să fie candidatul, e ca domnul Cîrstoiu să facă o conferință de presă și să explice aceste acuzații. Domnul Cîrstoiu trebuie să iasă în fața presei și să explice”, a spus premierul Marcel ciolacu, întrebat cu privire la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu anunțată de alianța PSD-PNL. 

Întrebat cu privire la riscurile aduse candidaturii, premierul a mai precizat: „nu riscăm nimic, fiindcă nu și-a depus încă candidatura. Până atunci trebuie să lămurească toate aspectele”. 

Și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a arătat că medicul trebuie să vină cu explicații privind acuzațiile de incompatibilitate care îl privesc. 

„Fiind medic, cred că este mai priceput decât oricare dintre noi să iasă din starea asta de terapie intensivă”, a precizat în cadrul unor declarații președintele PNL Nicolae Ciucă, care a făcut anterior referire la o conferință de presă solicitată candidatului de cele două partide, pentru a-și lămuri problemele evocate în spațiul public.  

Cătălin Cărstoiu a făcut obiectul mai multor investigații jurnalistice ale HotNews, care au scos la suprafață posibile probleme de incompatibilitate ale medicului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite