Sondaj IRES: Antonescu şi Ungureanu luptă pentru Cotroceni. 23% l-ar mai vota o dată pe Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crin Antonescu şi Mihai Răzvan Ungureanu sunt creditaţi cu cele mai mari şanse de a deveni următorul preşedinte al României, potrivit unui sondaj IRES. Aproape un sfert din populaţie l-ar vota din nou pe Traian Băsescu dacă ar mai putea candida la preşedinţie.

Întrebaţi cu cine ar vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, 38% dintre respondenţii sondajului IRES au spus că ar merge pe mâna lui Crin Antonescu. Pe locul secund s-a clasat preşedintele ales Traian Băsescu, fiind creditat cu 23% intenţie de vot. Următorul loc este ocupat deopotrivă de premierul Victor Ponta şi de predecesorul său, Mihai Răzvan Ungureanu, ambii obţinând 11%. Celor doi le "suflă în ceafă" Dan Diaconescu, care este cotat cu 10% în sondajul IRES.

Cum Victor Ponta a reiterat în nenumărate rânduri că nu intenţionează să candideze la preşedinţie, iar legea nu-i mai permite lui Traian Băsescu să faca asta, singurii care rămân în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni sunt Crin Antonescu, Mihai Răzvan Ungureanu şi Dan Diaconescu. Aşadar, un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale s-ar desfăşura între doi reprezentanţi de "dreapta": Antonescu şi Ungureanu.

Un procent considerabil (48%) sunt de părere că Crin Antonescu ar trebui să se retragă din politică, în timp ce 47% cred că acesta trebuie să-şi continue cariera.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.547 de persoane care au fost intervievate telefonic la o zi după ce Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra validităţii referendumului. Marja de eroare a sondajului IRES este de 2,7%.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite