Senatorii au votat legea ANI în forma decisă de comisii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Macovei, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Integritate
Cătălin Macovei, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Integritate

Senatorii au adoptat astăzi, cu 115 voturi pentru şi două abţineri, noua lege a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în varianta decisă de Comisiile juridică şi pentru drepturile omului. Comisiile au respins punctul din cererea de reexaminare a preşedinţiei privind introducerea comisiilor de cercetare a averilor.

Pentru ca miniştrii care sunt încă şi senatorii să participe la discuţii, Guvernul a amânat şedinţa programată să înceapă la ora 12.00.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a sugerat ca la întâlnire să participe şi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, prezent la lucrările Senatului, dar şi Ioan Morar, Avocatul Poporului.

Liderul grupului parlamentar PNL, Puiu Haşotti, s-a împotrivit participării ministrului Justiţiei, arătând că Predoiu ar putea participa la această consfătuire dacă ar fi senator, argument acceptat de cei prezenţi.

Senatorul PSD Nicolae Moga le-a dat colegilor la începutul dezbaterii copii după "Gânditorul de la Hamangia" pentru ca aceştia să "gândească de mai multe ori înainte să voteze.

"Este un cadou pentru colegii mei, la sfârşit de sesiune. El era prevăzut pentru alt eveniment care trebuia să aibă loc în iunie. Face parte din patrimoniul naţional al României şi are valoare inestimabilă pentru că este descoperită acum 5000 de ani. Reprezintă Gânditorul. Pe mâna stângă i-am pus un mesaj din partea mea. Mesajul este ca înainte de vot să-i urmeze exemplul. Înainte de vot o să trebuiască să gândim de mai multe ori până să votăm", a declarat înaintea şedinţei Nicolae Moga, senator de Constanţa.

În timpul dezbaterilor, ministrul PDL Vasile Blaga le-a cerut senatorilor să opteze pentru varianta propusă de Camera Deputaţilor, care ţine cont de observaţiile şefului statului şi care este "mulţumitoare" şi pentru Senat.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că ANI a fost înfiinţată tocmai din lipsa reală de a se combate corupţia. Totodată, el a subliniat că întreaga discuţie despre ANI nici măcar nu ar avea loc "într-o ţară în care parchetul, fiscul" şi-ar face datoria.

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda, a afirmat că au fost admise două puncte din cererea de reexaminare a şefului statului privind Legea ANI.

"Am acceptat două din punctele domnului preşedinte în raportul nostru. Una se referă la candidaţii la toate funcţiile publice, de la primari comunali până la senatori. Vrem exact să existe o transparenţă la nivelul acesta ca alegătorul să cunoască situaţia materială şi incompatibilităţile pe care le are candidatul la orice post (...) Am revenit şi asupra amendamentului domnului senator Başa (Başa Petru, PDL), care prevedea posibilitatea de revenire asupra declaraţiei, am rămas pe varianta Camerei Deputaţilor, care prevede o perioadă de trei luni să-ţi poţi corecta declaraţia de avere, pentru a nu exista impresia că ne-am câştigat un privilegiu, un drept, de a nu răspunde atunci când declaraţiilr noastre nu sunt corecte", a explicat Frunda.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite