Scenariul pe care Marcel Ciolacu îl exclude pentru guvernare: „Am obosit să vă spun de o mie de ori”

0
0
Publicat:

Marcel Ciolacu afirmă că PSD nu va guverna cu AUR, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale din luna mai. Premierul exclude acest scenariu la finalul ședinței Consiliului Politic Național.

Marcel Ciolacu Foto: Inquam Photos/Mălina Norocea
Marcel Ciolacu Foto: Inquam Photos/Mălina Norocea

Am obosit să vă spun de o mie de ori că PSD nu va guverna cu AUR”, a afirmat Ciolacu, întrebat despre ipoteza ca PSD să intre la guvernare cu AUR.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care Csoma Botond, deputat UDMR, a spus miercuri, 12 martie, că dacă Victor Ponta ar câștiga alegerile prezidențiale, ar aduce AUR la guvernare, alături de PSD. 

Eu am o altă ipoteză. Dacă nu va exista un candidat pe segmentul suveranist și va fi Ponta pe acel segment, eu m-aș putea gândi că există un acord între domnul Ponta și suveraniști. Dacă Ponta ar câștiga prezidențialele, ar aduce AUR, de exemplu, la guvernare, alături de PSD”, a spus Csoma Botond. 

Consiliului Politic Național (CPN) al PSD a decis, pe 12 martie, excluderea din partid a lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la prezidențiale. Astfel, Crin Antonescu rămâne candidatul coaliției de guvernare, formată din PSD, PNL, UDMR și Minoritățile Naționale, la alegerile prezidențiale.

Fostul premier a redevenit membru al PSD în toamna anului trecut. Acesta a candidat la alegerile parlamentare din 2024 pe lista PSD Dâmbovița pentru Camera Deputaților, obținând un mandat de parlamentar.

Tot pe 12 martie, Ponta și-a depus candidatura la BEC „România este într-o criză fără precedent după 1989, o criză politică, economică și socială”, a spus Victor Ponta. Acesta a lansat acuzații cu privire la anularea alegerilor și respingerea candidaturilor la scrutinul de pe 4 mai. Acesta a afirmat că „trebuie resetat și repornit tot sistemul și trebuie un nou început. Un sistem care în ultimii 10 ani a dat faliment și s-a întors împotriva oamenilor”.

„Trebuie redată puterea românilor, cei care muncesc din greu în România și în afara țării, care plătesc taxe și impozite, cei care au un drept suveran”, a mai spus Victor Ponta.   


Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite