şapte CV-uri de comisar pe masa lui Tăriceanu
Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că analizează CV-urile a şapte dintre persoanele care i-au fost propuse de partidele coaliţiei guvernamentale pentru funcţia de comisar
Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat, ieri, că analizează CV-urile a şapte dintre persoanele care i-au fost propuse de partidele coaliţiei guvernamentale pentru funcţia de comisar european din partea României. Tăriceanu a precizat, la postul public de radio, că îi va propune preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, un singur nume dintre cele şapte.şeful guvernului a adăugat că, în această calitate, îi revine atribuţia de a desemna comisarul european, iar, în virtutea unei relaţii instituţionale corecte cu Preşedinţia României, va face gestul de a-l informa pe Traian Băsescu înainte de a-l nominaliza. Pentru acest post candidează, din partea PNL, Mihai Răzvan Ungureanu, Leonard Orban, Cristian David şi Varujan Vosganian, în timp ce PD trebuie să aleagă între Anca Boagiu şi Monica Macovei. (B.C.)





















































