România sprjină Republica Moldova în domenii strategice

0
Publicat:

A doua reuniune a Comitetului de Coordonare pentru Managementul Acordului de asistență bilaterală România-Republica Moldova a avut loc, miercuri, la Palatul Victoria, sub coordonarea șefului Cancelariei Prim-Ministrului României.

25,5 milioane de euro pentru implementarea proiectelor în domenii strategice FOTO: Arhivă
25,5 milioane de euro pentru implementarea proiectelor în domenii strategice FOTO: Arhivă

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la această întâlnire au participat reprezentații ministerelor de linie, în calitate de operatori de program, în vederea aprobării propunerilor de proiecte transmise de către Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.

„Având în vedere rolul constant al României în sprijinirea dezvoltării Republicii Moldova și de factor de stabilitate și dezvoltare regională, conform notelor-concept aprobate, vor fi transferați aproximativ 25,5 milioane de euro pentru demararea implementării proiectelor în domenii strategice, precum educație și îmbunătățirea serviciilor de utilitate publică, parte din ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro prevăzut în acordul bilateral de asistență tehnică și financiară” , se arată în comunicatul transmis de Guvern.

Potrivit sursei citate, prin cele 57 de proiecte investiționale prevăzute în proiectul ”Satul European”, se va asigura creșterea accesului la servicii îmbunătățite de apă și canalizare a peste 95.000 de persoane.

„Totodată, pentru asigurarea unui proces educațional de calitate, vor fi dotate 135 de instituții de învățământ secundar, cu echipamente de laborator pentru cabinetele de fizică, chimie și biologie. În plus, vor fi achiziționate 125 de microbuze și 14 autobuze școlare, special amenajate pentru transportul copiilor cu dizabilități” , se arată în comunicat.

Comitetul de coordonare se întrunește periodic, pentru monitorizarea implementării proiectelor, cât și pentru aprobarea unor noi propuneri venite din partea Cancelariei de Stat a Republicii Moldova.

Context

Potrivit comunicatului de presă al Guvernului, în data de 11 februarie 2022, a fost semnat de către prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, și prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriluță, Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

„Perioada de implementare este de 7 ani de la intrarea în vigoare a Acordului. Pentru finalizarea proiectelor şi activităților aflate în derulare, în vederea asigurării absorbției complete de către Republica Moldova a fondurilor puse la dispoziție de către Guvernul României, implementarea Acordului poate fi prelungită pentru o perioadă de maximum 3 ani” , indică sursa citată.

Proiectele propuse în cadrul Acordului vor contribui la: intensificarea cooperării între România și Republica Moldova și dezvoltarea Parteneriatului strategic bilateral, racordarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin intermediul României, promovarea procesului de reforme în spirit european în Republica Moldova, susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, impulsionarea dezvoltării Republicii Moldova şi reducerea disparităților economice şi sociale în Republica Moldova și creșterea rezilienței Republicii Moldova la factorii destabilizatori.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite