România mai face un pas spre aderarea la OCDE. Legea care sancționează coruperea funcționarilor publici străini a fost promulgată
0Președintele Nicușor Dan a promulgat legea prin care România introduce sancțiuni clare pentru coruperea funcționarilor publici străini, o condiție importantă pentru aderarea la OCDE. Actul normativ înăsprește pedepsele și extinde atribuțiile DNA în anchetarea acestor fapte.

Președintele Nicușor Dan a anunțat joi promulgarea legii care pedepsește coruperea funcționarilor publici străini implicați în operațiuni economice internaționale. Măsura aliniază legislația românească la standardele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și reprezintă un pas concret spre obiectivul strategic al aderării României, programată pentru 2026.
„Am promulgat astăzi legea care sancționează coruperea funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale. Este o lege care ne aliniază la standardele OCDE și ne apropie de un obiectiv strategic: aderarea României la OCDE”, a declarat șeful statului.
Noua lege introduce sancțiuni mai dure și extinde sfera faptelor de corupție investigate. Printre principalele prevederi se numără:
- amenzi mai mari pentru persoane fizice, distincte de pedeapsa cu închisoarea, valoarea unei zile-amendă fiind stabilită între 500 și 10.000 de lei;
- confiscarea bunurilor sau a sumelor de bani obținute direct sau indirect din fapte de corupție;
- sancționarea coruperii unui funcționar public străin chiar și atunci când acesta își folosește funcția în mod necorespunzător;
- competența obligatorie a procurorilor DNA în anchetarea acestor cazuri.
Prin această reformă, România își consolidează poziția în cadrul parteneriatelor economice internaționale și transmite un semnal de transparență și responsabilitate către mediul de afaceri.
Aderarea la OCDE, preconizată pentru 2026, este văzută de autorități ca un moment-cheie pentru economia României. Statutul de membru va aduce investiții străine mai consistente, costuri mai mici de finanțare și un nivel mai ridicat de încredere în mediul economic local.