Reprezentanţii societăţii civile consideră că imparţialitatea şi credibilitatea CCR „sunt afectate serios de o serie de decizii luate în ultima perioadă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Politeanu - FOTO Eduard Enea

Reprezentanţii societăţii civile, care s-au întâlnit, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu consilieri prezidenţiali, consideră că imparţialitatea şi credibilitatea CCR „sunt afectate serios de o serie de decizii luate în ultima perioadă” de această instituţie, iar modificările la legile Justiţiei ”pot pune în pericol independenţa justiţiei şi eficienţa mecanismelor din domeniul luptei anticorupţie“.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, o delegaţie a celor 21 de grupuri de iniţiativă civică şi organizaţii nonguvernamentale, care au solicitat o audienţă Preşedintelui României, a fost primită miercuri, la Palatul Cotroceni, de către Simina Tănăsescu, consilier prezidenţial pentru Reformă Instituţională şi Constituţională, Dan-Andrei Muraru, consilier prezidenţial pentru Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, şi Laurenţiu-Mihai Ştefan, consilier prezidenţial pentru Politică Internă.

Discuţiile au vizat recentele demersuri legislative cu impact asupra independenţei justiţiei şi a luptei anticorupţie, tendinţele actuale din jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României şi continuarea reformei electorale în sensul liberalizării competiţiei politice şi transparentizării finanţării partidelor politice.

Delegaţia din partea societăţii civile a fost formată din: Alexandru Surcel - Iniţiativa România, Cătălin Teniţă - Geeks for Democracy, Elenina Nicuţ - Iniţiativa România, Mihai Poliţeanu - Iniţiativa România, Mihai Tudorică - #Rezistenţa, Violeta Alexandru - Institutul pentru Politici Publice.

În cadrul întâlnirii, au fost abordate demersurile recente privind schimbarea cadrului legislativ al sistemului de justiţie, reprezentanţii societăţii civile subliniind că ”schimbările anunţate pot pune în pericol independenţa justiţiei şi eficienţa mecanismelor din domeniul luptei anticorupţie”.

„Cu acest prilej, reprezentanţii societăţii civile au subliniat că imparţialitatea şi credibilitatea unei instituţii fundamentale precum Curtea Constituţională a României sunt afectate serios de o serie de decizii luate în ultima perioadă de către această instituţie. De asemenea, delegaţia grupurilor de iniţiativă civică şi organizaţiilor nonguvernamentale a insistat asupra necesităţii continuării reformei electorale, începute în anul 2015, în sensul îmbunătăţirii condiţiilor de acces la competiţia politică a formaţiunilor politice şi a candidaţilor independenţi, dar şi al modernizării şi transparentizării finanţării partidelor politice“, se arată în comunicat.

La rândul lor, consilierii prezidenţiali au subliniat interesul deosebit al preşedintelui Klaus Iohannis pentru chestiunile semnalate şi faptul că doreşte să rămână angajat în dialogul cu societatea civilă.

Preşedintele României consideră binevenite iniţiativele civice care au în vedere consolidarea statului de drept, continuarea luptei anticorupţie, asigurarea independenţei justiţiei, dar şi crearea unor condiţii optime pentru competiţia politică şi pentru asigurarea integrităţii clasei politice.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite