Dragnea, despre apelul lui Iohannis la societatea civilă: Mi se pare o ieşire din democraţie
0
Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a criticat pe preşedinte Klaus Iohannis pentru apelul şefului statului la societatea civilă, invitată să-şi spună părerea pe cât mai multe teme, inclusiv domeniul Justiţiei.
„Ideea că e un om care stabileşte cine e bun, cine e rău, cine are voie, cine nu are voie să facă ceva, nu e bine. Se incită lumea să iasă în stradă, ca nu cumva această majoritate să facă ceva, mi se pare o ieşire din democraţie. Există riscul să se înţeleagă în felul ăsta", a declarat Liviu Dragnea.
Şeful PSD a punctat şi faptul că nu are o relaţie prea bună cu preşedintele ţării, ultimul fiind cel care nu e deschis la dialog. „Eu am tot spus si spun de doi ani ca e bine sa comunicam, sa ne intalnim sa discutam. O discutie nu face rau. Daca face ceva, face bine. In ceea ce priveste legile justitiei, oricand se poate face o analiză pe text ca sa intelegem si noi de unde vine atata suprare. Am inteles ca e vorba despre numirea procurorilor sefi. Eu mi-am spus un punct de vedere. In ceea ce priveste Inspecţia Judiciară si ministrul a spus si eu cred ca IJ trebuie sa devina un organism independent“, a mais spus Dragnea.
Iohannis a declarat marţi că este necesară o implicare civică maximă, precizând însă că nu vrea să creeze impresia că vrea să cheme oamenii să protesteze. „De aceea, este nevoie de o implicare civică maximă, este nevoie ca toţi cei care îşi doresc o Românie stat de drept şi care doresc o justiţie independentă să se anunţe şi să-şi spună opinia. Nu doresc prin asta în niciun fel să se creeze impresia că vreau să chem oamenii să protesteze sau să apară divergenţe majore, dar o societate sănătoasă, şi eu îmi doresc o societate sănătoasă pentru România, este obligată să discute public aceste chestiuni fiindcă ele ne afectează, în definitiv, pe toţi", spus şeful statului.