Video Replica lui Ilie Bolojan după presiunile lui Sorin Grindeanu: „Acest tip de spectacol nu face bine nimănui”

0
Publicat:

În timp ce Sorin Grindeanu, liderul PSD, amenință cu destabilizarea coaliției, premierul Ilie Bolojan respinge presiunile și acuză „propuneri fără acoperire” financiară care transformă guvernarea într-un spectacol politic periculos pentru stabilitatea țării.

Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu FOTO Inquam / Simion Tataru
Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu FOTO Inquam / Simion Tataru

Întrebat, marți seara, la TVR 1, despre declarația lui Sorin Grindeanu, care a amenințat că PSD ar putea să părăsească guvernarea dacă nu trec măsurile de solidaritate propuse, premierul a încercat să evite escaladarea conflictului.

„Deci eu nu am boicotat în această perioadă declarații, dacă ați văzut. Am evitat să răspund la șirul de acuze gratuite care au fost aduse, pentru că am o responsabilitate pentru țara noastră cât timp sunt în această poziție de premier și ăsta este cel mai important lucru. Iar așa cum v-am spus, o atmosferă care să genereze predictibilitate este una necesară pentru că, indiferent cine este premier și indiferent ce coaliție este, dacă nu avem acest lucru respectat, nu ne putem duce într-o direcție bună”, a răspuns Ilie Bolojan.

Premierul a criticat modul în care unele propuneri politice sunt lansate public fără a fi discutate în coaliție și fără acoperire financiară.

„În ceea ce privește aspectele legate de condiționări sau de alte lucruri de genul acesta, aici vedeți, este un joc, eu l-aș spune, incorect, pentru că sunt două situații. (…) Ori dacă noi nu avem acești bani, lucrurile nu sunt în regulă. (…) Acest joc în care unii fac niște propuneri fără acoperire și alții sunt răi pentru că le resping, vă dați seama că nu aduce niciun fel de câștig și, exact cum ați spus dumneavoastră, acest tip de spectacol nu face bine nimănui.”

Premierul, între presiunile PSD și criticile din propriul partid

Referitor la desprea posibilitatea ca PSD să se retragă din Guvern dacă măsurile cerute de social-democrați nu sunt incluse în buget, premierul a răspuns:

„E decizia fiecărui partid. Responsabilitatea mea și a coaliției este să facem un buget responsabil și vă asigur că voi face tot ce ține de mine să se întâmple treaba asta.

Chestionat în legătură cu posibilitatea ca unele propuneri ale PSD ar putea fi totuși acceptate, ilie Bolojan a lăsat deschisă ușa negocierilor, dar cu o condiție clară:

„Nu e niciun fel de problemă să discutăm orice fel de propunere, v-am spus, care are în spate o sursă de finanțare sau să vedem ce economii putem să facem în anumite zone.”

Premierul a anunțat și calendarul estimat pentru trimiterea bugetului în Parlament: 

„În cursul săptămânii viitoare, spre final, ar trebui să putem trimite bugetul la Parlament.”

Amintim că Sorin Grindeanu a declarat luni seară că „adevărata bătălie se va da la buget”, avertizând că social-democrații nu vor vota legea bugetului de stat dacă pachetul de solidaritate propus de partid nu va fi inclus în forma finală a documentului.

 Sorin Grindeanu a subliniat că PSD insistă ca în bugetul pentru acest an să fie inclus pachetul de solidaritate propus de partid, dar și alocări consistente pentru investiții.   

Ce spune premierul despre criticile din interiorul PNL

Referitor la faptul că nu doar PSD pune presiune asupra sa, ci și unii lideri liberali, precum Hubert Thuma, care a afirmat că un eventual eșec al bugetului ar trebui să ducă la demisia lui Bolojan, premierul a răspuns:

„Ascultați-mă, este dreptul tuturor celor care sunt în partidele politice din arcul guvernamental să facă orice fel de declarații. (…) Cât timp voi fi președintele PNL, așa cum am fost și la Bihor, voi acționa pentru ca acest partid să fie unul performant și să fie reprezentat de oameni care pot să recâștige încrederea partidului și a lumii politice din partea cetățenilor.”

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite