Renate Weber: Parlamentul român ar trebui să lanseze o dezbatere privind ideea unei Europe cu mai multe viteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul României ar trebui să demareze o dezbatere privind ideea unei Europe cu mai multe viteze, pentru a stabili poziţia ţării în această privinţă, a declarat marţi, în cursul unei întâlniri cu jurnaliştii, europarlamentarul ALDE Renate Weber. La rândul său, colegul său de grup parlamentar european, Mircea Diaconu, a anunţat că ALDE va face, în viitor, interpelări naţionale pe astfel de teme, pentru lansarea unor discuţii.

„După ce Juncker, mâine (miercuri – n.r.) prezintă ce are de prezentat, în mod normal în Parlamentul României ar trebui să urmeze o dezbatere (…), pentru că nici nu este normal ca preşedintele României, chiar dacă are aceste atribuţii constituţionale, să se ducă şi să decidă de unul singur (…). Parlamentul este reprezentantul suveran al poporului român. Deci, acolo, cel puţin, ar trebui să se dezbată, acolo ar trebui să se iasă cu o declaraţie”, a atras atenţia Weber.

„Noi vom face (…) un fel de interpelări naţionale. În situaţii de tipul acesta sau mai înainte de a se întâmpla sau când pare a veni un nor, să anunţăm repede acasă, cerând, într-un fel, sau încercând să impunem cumva subiecte deschise acasă pe teme de tipul acesta”, a declarat Mircea Diaconu, precizând că va fi vorba despre „interpelări scrise, oficiale”.

„În opinia mea, totul se întâmplă pentru că este un an electoral în câteva ţări. Trecem de Franţa şi Olanda (…), aici vorbim de Germania, iar aici, în mod evident, domnul Juncker se face, de fapt, purtător de cuvânt, probabil, al ideilor de campanie ale doamnei Merkel”, a subliniat Weber, precizând că, în aceste condiţii, probabil că vor exista discuţii până la scrutinul din toamnă, din Germania, însă deciziile vor fi luate ulterior, în funcţie de rezultatul alegerilor.

Pe de altă parte, o sursă din Comisia Europeană a declarat pentru News.ro că este vorba de o dezbatere ce va dura destul de multă vreme, poate chiar până sau până după următoarele alegeri pentru Parlamentul European, în 2019.

Preşedintele Juncker va prezenta miercuri o serie de scenarii posibile după Brexit, inclusiv cel al Europei cu mai multe viteze, nu opinia sa, a subliniat oficialul din Comisia Europeană.

La rândul său, Norica Nicolai a atras atenţia că, din punctul său de vedere, aceasta este o greşeală din partea lui Merkel şi că la aceeaşi strategie a recurs şi fostul premier britanic David Cameron înainte de referendum.

„Nu ştiu în ce măsură va putea funcţiona o Europă cu cetăţeni de mâna întâi şi cetăţeni de mâna a doua, unii cu mai multe drepturi, alţii cu mai puţine”, a subliniat ea.

Declaraţiile vin după ce Victor Boştinaru a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să lanseze un dialog cu europarlamentarii şi parlamentarii români pentru stabilirea unei poziţii comune a ţării.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite