Reacţia Preşedinţiei la acuzaţiile lui Ponta privind Codul Silvic: Nu s-a întâlnit nimeni cu un reprezentant al industriei de lemn, nici cu domnul Schweighofer
0Şeful Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, spune că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a retrimite Codul Silvic în Parlament s-a bazat pe expertiza proprie a Admnistraţiei Prezidenţiale, nicidecum pe un eventual lobby făcut de compania Holzindustrie.
„Punctele de vedere ale preşedintelui Klaus Iohannis respectă cererile de reexaminare ale unor acte normative. Nu sunt influenţate, sunt rezultatele expertizei care există la Cotroceni. Am publicat azi punctul de vedere al Consiliului Concurenţei. Domnul prim ministru ar trebui să înţeleagă că are responsabilitate în ceea ce priveşte afirmaţiile sale. La Cotroceni avem şi noi informaţii de la instituţiile statului. Acel punct de vedere a fost exprimat după o evaluare proprie. Nimeni din administraţia prezidenţială nu s-a întâlnit cu un reprezentant al industriei de lemn, nici cu domnul Schweighofer sau apropiaţi ai acestuia“, a afirmat Dan Mihalache, în cadrul unei intervenţii la B1 TV.
După disputa din ultimele zile legată de noul Cod Silvic, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta au avut astăzi o discuţie pe această temă. „Un dialog constructiv“, a anunţat premierul într-o intervenţie tv,
O discuţie cu Klaus Iohannis care a avut loc astăzi a fost suficientă pentru ca premierul să îl treacă pe preşedinte de la statutul „lobby-ist” la cel de „dezinformat”.
"Impresia mea personală este că preşedintele a retrimis legea în Parlament pe baza unor informaţii de la nişte «binevoitori», în special liberali pe acre îi vedeţi şi zilele acestea luptându-se cu dinţii pentru interesele Schweighofer, interese care, din punctual meu de vedere, sunt strict private", a spus Ponta miercuri seara, într-o intervenţie telefonică la B1.
Întrebat cine sunt aceşti liberali, premierul a evitat să dea nume, sugerând însă că face referire la cei vocali în acest scandal: "Domnii care se luptă în Parlament au avut întâlniri în calitate privată cu reprezentanţii Holzindustrie", a acuzat el, arătându-se "convins că instituţiile statului monitorizează aceste lucruri" şi le pot prezenta în CSAT la momentul discuţiei despre defrişările ilegale.
Dintr-un alt studio tv, preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a respins acuzaţiile, sugerându-i premierului, dacă are probe, să meargă la Parchet.
Aceeaşi legătură imorală cu o companie privată a fost reproşată de Ponta şi conducerii Consiliului Concurenţei. "Nu aţi văzut că oameni din conducerea Consiliului acum lucrează la Schweighofer?", a întrebat retoric premierul, evitând însă, şi în acest caz, să dea nume sau să vorbească deschis despre situaţii concrete.
Preşedinţia a făcut ieri public documentul prin care Consiliul Concurenţei îi reclama lui Iohannis în luna martie faptul că nu s-a ţinut cont în Parlament de observaţiile sale potrivit cărora limitarea la 30% a cantităţii de masă lemnăasă pe care o companie o poate tranzacţiona în România ar afecta concurenţa pe piaţă, iar favorizarea producătorilor de mobilă în detrimentul altor jucători interesaţi în achiziţionarea de lemn ar stabili condiţii distriminatorii.
Marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui formulată în urma adresei primite de la Consiliul Concurenţei, a fost respinsă, cu voturile PSD şi UDMR, în comisiile parlamentare. Votul decisiv se va da în plen, acolo unde PSD are însă o majoritate confortabilă, fiind de aşteptat ca legea să fie admisă în forma dorită de Victor Ponta.