Pro România încearcă o apropiere de PSD pentru alegerile din 2024, dar social-democrații îi țin încă la distanță

0
Publicat:

Dinspre Pro România sunt făcute tot mai multe aluzii privind o colaborare electorală cu PSD în 2024, cel puțin la europarlamentare, însă social-democrații par pentru moment să nu dea curs unei conlucrări cu partidul condus de Victor Ponta.

PSD-ul lui Ciolacu încă ține în șah Pro România privind europarlamentarele FOTO Inquam Photos
PSD-ul lui Ciolacu încă ține în șah Pro România privind europarlamentarele FOTO Inquam Photos

În ultima perioadă tot s-a tot sugerat că o colaborare Pro România – PSD este un firească în contextul lui 2024. Eurodeputata Corina Creţu, fost membru PSD şi în prezent prim-vicepreşedinte al Pro România, consideră benefică o colaborare între cele două partide.

Important este să existe voinţă şi dorinţă de ambele părţi,  pentru că – nu vă ascund – ştiu că există şi voci izolate care se opun acestei colaborări. Noi milităm pentru o strângere a rândurilor social-democrate. Vom vedea dacă în cele din urmă va învinge raţiunea sau ranchiuna şi orgoliile personale”, a afirmat Corina Crețu pentru News.ro. Potrivit informațiilor „Adevărul”, unul dintre cei care se opun colaborării cu PSD ar fi chiar viitorul șef al campaniei electorale pentru europarlamentare a PSD, Mihai Tudose.

În teritoriu, unele voci s-au declarat adeptele unei colaborări cu Pro România, fiind avansată inclusiv ipoteza unei fuziuni. Radu Moldovan, președinte CJ Bistrița Năsăud, a fost cel care adus în spațiul public această variantă.

În contextul dat, „Adevărul” a solicitat un punct de vedere privind poziționarea partidului pe problematica relației PSD-Pro România.

Nicio discuție privind colaborarea

Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, a precizat pentru „Adevărul” că „nu există asemenea discuție” privind colaborarea dintre cele două partide.

Nu există, cel puțin în acest moment nicio decizie privind vreo colaborare pre-electorală cu niciun partid. În general Partidul Social Democrat și cel puțin la ultimele alegeri așa am făcut, am mers separat iar după putem face alianți în funcție de scorurile obținute de fiecare. Nu, în acest moment nu există această discuție. Cum se spune în politică, nu spui niciodată niciodată, dar acuma e aproape de niciodată”, a declarat Lucian Romașcanu.

Partidul Pro România a fost lansat în 2017 de Daniel Constantin, fost copreședinte ALDe, și de Victor Ponta. La primul congress, Ponta a fost ales președinte. În 2019, la europarlamentare a obținut două mandate, dar la parlamentarele din 2020 nu a mai reușit să treacă pragul, după ce din formațiune plecaseră nume grele ca Mihai Tudose și Ion Mocioalcă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite