Președintele Germaniei, vizită în România, la București, Sibiu și Timișoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va efectua o vizită de stat în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis. Șeful statului German va vizita București, Siiu și Timișoara, în perioada 24-26 mai. 

Klaus Iohannis îl întâmpină pe preşedintele Germaniei FOTO  Inquam Photos / George Călin
Klaus Iohannis îl întâmpină pe preşedintele Germaniei FOTO Inquam Photos / George Călin

Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi miercuri, 24 mai 2023, la Palatul Cotroceni, pe Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, în contextul în care președintele Republicii Federale Germania efectuează o vizită de stat la invitația Președintelui României, la București, Sibiu și Timișoara, în perioada 24-26 mai 2023, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

De asemenea, cei doi șefi de stat vor avea convorbiri oficiale la București, urmate de declrații de presă comune.

Vizita de stat a Președintelui Republicii Federale Germania reprezintă un moment important cu încărcătură simbolică al relației excelente româno-germane, cu caracter strategic, dintre cele două țări. Aceste relații se bazează pe o prietenie tradițională, pe o cooperare aprofundată în plan bilateral, european și multilateral, precum și pe relații istorice și interumane îndelungate, fiind susținute și de importanta comunitate românească din Germania și de minoritatea germană din România, care joacă un rol semnificativ de catalizatori ai relației bilaterale”, a transmis sursa citată.

Potrivit Administrației Prezidențial, „discuțiile celor doi șefi de stat se vor axa pe dezvoltarea și aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate și economic, având în vedere că Germania este un aliat de încredere al României, care contribuie la asigurarea securității în regiune și, în același timp, cel mai important partener comercial al țării noastre și al doilea investitor în economia românească”.

De asemenea, cei doi șefi de stat „vor transmite un mesaj de solidaritate și sprijin pentru Ucraina și poporul ucrainean în fața agresiunii brutale a Federației Ruse”, urmând ca, „în cadrul convorbirilor vor fi abordate și sprijinul și susținerea puternice ale celor două țări pentru Republica Moldova”, dar și „un schimb de opinii privind evoluția situației de securitate și consolidarea în continuare a posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al NATO, în pregătirea Summitului de la Vilnius”.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite