Ponta, despre propunerea PNL ca Rareş Bogdan să fie director general al TVR: Am reţineri
0Premierul Victor Ponta a declarat luni că are reţineri faţă de propunerea partenerilor liberali ca Rareş Bogdan să preia funcţia de preşedinte director general al TVR.
„Propunerea pentru preşedintele director general va aparţine PNL. Nu ştiu să existe o propunere oficială în acest moment, dar există o propunere neoficială, înţeleg, confirmată chiar de domnul Antonescu. Dacă colegii liberali o vor face, o să să discutăm atunci (n.r. Rareş Bogdan)", a spus Ponta, într-o emisiune a postului Antena 3.
Premierul Victor Ponta are rezerve privind acceptarea lui Rareş Bogdan în fruntea Televoziunii Publice. „Evident că am reţineri. Preocuparea mea este dacă putem să facem din Televiziune publică un serviciu dorit de români şi care să cheltuiască mai puţin în aceste vremuri dificile, că banii aceia, în loc să-i dau la TVR, aş putea să-i dau la şcoli sau la spitale“, a mai spus Ponta.
Pentru a evidenţia importanţa managementului, Ponta a dat exemplul radioului public. „Este lider pe piaţă. Deci contează foarte mult managementul“, a subliniat Ponta.
PSD îl va susţine la şefia TVR pe Valentin Nicolau în Comisiile de Cultură, au declarat surse politice pentru Mediafax. De partea cealaltă, preşedintele PNL Crin Antonescu îl susţine la şefia TVR pe jurnalistul Rareş Bogdan. Valentin Nicolau a fost chemat luni, la Parlament pentru o discuţie cu liderii PSD.
Antonescu a afirmat că mai rămâne un subiect în discuţie validarea propunerii PNL pentru şefia TVR la nivelul Parlamentului, în persoana lui Rareş Bogdan. El a menţionat că subiectul susţinerii lui Rareş Bogdan la şefia TVR a fost discutat între liderii USL.
„În legătură cu televiziunea, au existat nişte discuţii şi se convenise, de principiu şi din nou informal, nu printr-o vreo decizie a USL, să propunem pe omul de televiziune, pe omul de presă Rareş Bogdan“, a spus Antonescu.
Printre numele vehiculate anterior pentru şefia TVR se numărau Rareş Bogdan şi Niels Schnecker, după ce, marţi, Claudiu Săftoiu şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte-director general al TVR.
Pe aceeaşi temă:
USL se rupe pe toate planurile: Valentin Nicolau, susţinut de PSD la şefia TVR. Nicolau confirmă: M-a sunat cineva să vin la ora 15.00 la Parlament
TVR a fost decapitată prin moarte subită
UPDATE Săftoiu a demisionat din fruntea TVR. CA al SRTV este demis. Rareş Bogdan, Mircea Dinescu şi Cornel Nistorescu, în noul CA