Ponta: Am negociat cu toată lumea pentru a ajunge preşedintele PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Şova îşi dorea să fie succesorul lui Victor Ponta la şefia PSD FOTO Mediafax
Dan Şova îşi dorea să fie succesorul lui Victor Ponta la şefia PSD FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta spune că a devenit preşedintele PSD după ce a negociat „cu toată lumea“, precizând că dorinţa lui Dan Şova de a-i succede acestuia la şefia PSD nu este în afara legii.

„Să vrei să fii preşedinte al unui partid nu e ceva ilegal. Nu înţeleg de ce trebuie să arestăm pe cineva că vrea să aibă o funcţie. Şi eu am vrut să fiu preşedinte al PSD şi nu m-a arestat nimeni în 2010, din fericire. Deci, arestăm oamenii care vor să fie preşedinţi de partid ? Cred că ne întoarcem în vremea lui Ceauşescu sau a lui Stalin şi nu vreau acest lucru“, a spus Ponta.

Întrebat cu cine a negociat el pentru a ajunge preşedintele PSD, Ponta a răspuns: „Cu toată lumea“.

Potrivit procurorilor DNA, Viorel Hrebenciuc s-a întâlnit cu senatorul Dan Şova pe 17 octombrie, căruia i-ar fi cerut să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse. Se referea, conform procurorilor, la articolul 13 din Legea specială 78/2000, privind faptele de corupţie, pe care Viorel Hrebenciuc îl dorea abrogat. În schimb, Dan Şova urma să beneficieze de sprijinul lui Hrebenciuc şi al celorlalţi membri PSD aflaţi sub influenţa vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor pentru a deveni preşedintele partidului, în dauna altor doi posibili candidaţi: Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea.

Procurorii au înregistrat discuţia dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan „Boss“ Şova, prin care primul îl asigura pe purtătorul de cuvânt al PSD că va fi preşedintele partidului în schimbul iniţiativelor legislative care să îl scape de închisoare.

„Pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzaţiile aduse lui Viorel Hrebenciuc în legătură cu reconstituirea unor suprafeţe de fond forestier, despre condiţiile de incriminare a acestor fapte şi despre riscul de a fi condamnat. Pentru a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului (care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanţă pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii) şi pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, Viorel Hrebenciuc i-a cerut colegului său de partid să îl asigure că va fi adoptată o lege de amnistie şi graţiere, solicitare pe care colegul său de partid a acceptat-o“, se arată într-un comunicat DNA.

Redăm mai jos discuţia celor doi din referatul DNA:

Viorel Hrebenciuc: Şi mai e legea 78. Boss, legea 78/2000, că aici aceeaşi chestiune o spune. Aia e legea făcută de Stoica în 2000, atunci am aprobat-o ca tâmpiţii. Până acum câţiva ani lumea nu băga în seamă, nici procurorii nu se uitau la ea. Năstase a fost prima victimă a acestei legi. E un articol 13 care spune aşa: influenţarea în calitate de şef – nu şef...
Dan Şova: De partid...
Viorel Hrebenciuc: ...de partid, nu ştiu ce, organizaţie şi altele, nu numai partid, influenţarea şi luarea deciziilor, cum e trecut acolo, pentru obţinerea de foloase necuvenite, bani sau bunuri pentru sine sau pentru altul.
Dan Şova: Aşa l-au băgat şi pe Liviu cu referendumul.
Viorel Hrebenciuc: Exact. Şi atunci, boss, ăsta este un articol doborâtor (…)
Dan Şova: Da, da.
Viorel Hrebenciuc: Deci, automat, suntem beliţi.
Dan Şova: Toţi! (...)
Viorel Hrebenciuc: Trebuie puse la punct astea pentru că, îţi spun, suntem degeaba. Tot aşa, mă chemase pentru asta acum câţiva ani şi zic: Domne, dar vedeţi că e aşa? Şi zice: Domnule Hrebenciuc, nu eu am făcut legea. Ce să îi spun? Ce să îi spun? Aici, uite, la asta, la Braşov şi la acesta, la Sârbu şi la mine, e trecută asta. 
Dan Şova: Vreau să vă spun un lucru: când am vorbit cu câţiva judecători – că sunt prieten, sunt 15 ani de bară - Voi sunteţi nebuni? Şi mi-au spus: Puişor, dăm ce reglementaţi voi. Voi aţi scris, noi aplicăm.
Viorel Hrebenciuc: Exact.
Dan Şova: Modificaţi legea.
Viorel Hrebenciuc: Nu, trebuie făcută o chestiune foarte clară.
Dan Şova: Dar trebuie pornită de la Ministerul Justiţiei cu inteligenţă.
Viorel Hrebenciuc: Vezi că asta e procedura acum, vezi că poate să fie şi avantajul tău.
Dan Şova: Da, dar pentru asta ar trebui să nu am dosar, ca să mă poată pune la Justiţie, că am discutat cu Victor treaba asta. (…)
Viorel Hrebenciuc: Acuma îţi spun cinstit, cu toată chestiunea, va trebui să facem într-un fel cu amnistia. Uite şi tu, mă, că...
Dan Şova: Amnistie şi graţiere obligatoriu!
Viorel Hrebenciuc: Pe cuvânt îţi spun, Dane, şi tu să le spui la partid asta.

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis, despre trocul Hrebenciuc - Şova: „Pe vremea USL, PSD insista cu legea amnistiei şi a graţierii“

În contextul stenogramelor din referatul DNA, în care Viorel Hrebenciuc îi promitea lui Dan Şova şefia PSD în schimbul unei legi a amnistiei, Klaus Iohannis, candidatul ACL la Preşedinţie, spune că PSD insista în şedinţele USL cu iniţierea unei astfel de legi.

Percheziţii acasă la omul de legătură dintre Hrebenciuc şi „cârtiţa“ din DNA. Generalul Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, îl avertiza pe liderul PSD de anchete

Procurorii anticorupţie au descins luni seară acasă la generalul Dumitru Iliescu, cel care îl informa pe Viorel Hrebenciuc despre dosarele anchetate de magistraţi. Fostul şef al SPP este urmărit penal în acest dosar, alături de Hrebenciuc şi de Dan Şova, purtătorul de cuvânt al PSD.

Ion Iliescu: Nu l-aş crede atât de naiv şi de neiniţiat pe Hrebenciuc

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, recunoaşte că nu cunoaşte detalii cu privire la discuţia dintre Hrebenciuc şi Şova, dar că nu crede că Viorel Hrebenciuc este atât de naiv.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite