Ponta: Am discutat cu Schulz. Declaraţia privind amprentarea românilor a fost greşit tradusă
0Premierul Victor Ponta a discutat cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi i-a cerut scuze pentru declaraţiile făcute la adresa lui Elmar Brok, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Schulz, citat de B1 TV. La rândul lui, premierul a admis că a discutat cu liderul PE.
Premierul Victor Ponta a declarat, pentru Mediafax, că a discutat cu preşedintele PE, Martin Schulz, şi a afirmat că declaraţia eurodeputatului Elmar Brok a fost greşit înţeleasă.
"Aseară, am avut o discuţie cu domnul Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, care m-a sunat pentru a lămuri situaţia declanşată de declaraţiile parlamentarului Elmar Brok şi de reacţia noastră la ele. Am înţeles şi am toată încrederea, din ceea ce mi-a spus domnul Schulz, că declaraţia lui Elmar Brok a fost, nu ştiu, fie greşit înţeleasă, fie greşit tradusă în presa română şi că nu se referea la amprentarea tuturor românilor în Germania", a arătat Ponta.
"În aceste condiţii", a mai spus premierul, şi-a exprimat regretul cu privire la reacţia sa, pe care a catalogat-o drept "nefericită".
"Evident că am spus că, dacă nu se referă şi nu vorbea domnul Brok de amprentarea românilor, evident că, atunci, şi reacţia mea este nefericită şi regret că am folosit un cuvânt dacă acea situaţie nu exista. Important pentru mine - şi i-am spus şi preşedintelui Schulz şi a fost de acord - este că nu vom lăsa niciodată nesancţionată o poziţie de acest gen împotriva românilor şi apreciez foarte mult că şi Martin Schulz, şi alţi oameni politici de relevanţă europeană au spus foarte clar că nu este normal şi că nu vor accepta niciodată introducerea unor sisteme antieuropene împotriva românilor, bulgarilor sau a altora", a spus Ponta.
El a apreciat discuţia cu preşedintele Parlamentului European ca fiind foarte utilă.
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat luni, în deschiderea sesiunii PPE, că declaraţiile făcute de premierul Victor Ponta la adresa europarlamentarului PPE Elmar Brok sunt reprobabile şi că va avea o discuţie cu liderul Executivului român.
Ponta a declarat, în urmă cu o săptămână, că Brok se încadrează în categoria politicienilor “demagogi, iresponsabili şi populişti”. “Ăştia sunt prietenii lui Macovei, ce vă miră? De fapt, şi gândesc la fel, au o gândire nazistă”, a mai spus Ponta.
Eurodeputatul german Elmar Brok a propus, la începutul anului, amprentarea imigranţilor români care sosesc în Germania, pentru a-i identifica pe aceia care doresc să profite de ajutoarele sociale.
“Imigranţii care vin în Germania doar pentru Hartz IV (ajutor de şomaj), alocaţia pentru copii şi asigurarea de sănătate trebuie trimişi rapid înapoi în ţările lor de origine. Pentru a preveni intrările multiple, ar trebui să ne gândim la luarea de amprente”, a spus Brok, citat de ziarul Bild.
Materiale pe aceeaşi temă:
Schulz spune că va avea o discuţie cu Ponta în legătură cu declaraţiile la adresa lui Elmar Brok
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a precizat, luni, în deschiderea sesiunii PE, că declaraţiile făcute de premierul Victor Ponta la adresa europarlamentarului PPE Elmar Brok sunt reprobabile şi că va avea o discuţie cu şeful Guvernului de la Bucureşti pe acest subiect.
Europarlamentarul Elmar Brok, cel care a propus amprentarea imigranţilor care profită de ajutoarele sociale, a afirmat recent ca majoritatea romanilor si bulgarilor sunt bineveniti in orice stat al UE, dar cei care nu respectă regulile trebuie determinaţi să se conformeze, informează Mediafax.
Declaraţia europarlamentarului german, Elmar Brok, privind amprentarea românilor şi bulgarilor este profund neinspirată şi inacceptabilă, a precizat miercuri ministrul de Externe, Titus Corlăţean. Acesta a făcut un apel la reţinere în retorica publică a politicienilor europeni.