PNL: fuziunea ratată se adânceşte. Cine se luptă pentru şefia partidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pregătirea alegerii noului preşedinte al PNL demonstrează că liderii partidului sunt adepţii „bisericuţelor“ formate în jurul vechiului PNL sau a fostului PDL. În timp, ce foştii PDL-işti îl pregătesc pe Cătălin Predoiu pentru a prelua partidul, vechii liberali par indecişi asupra alegerii unui alt politician pe care să-l arunce în luptă ca să pretindă şefia.

Mai mulţi lideri ai fostului PDL s-au întâlnit marţi pentru a vorbi despre viitorul PNL, în condiţiile în care în lunile mai-iunie ar urma să fie Congresul partidului. În prezenţa fostului copreşedinte Vasile Blaga, liderii prezenţi la întâlnire au convenit că opţiunea dezirabilă pentru susţinerea la Congres şi preluarea partidului e  Cătălin Predoiu, în prezent prim-vicepreşedinte al PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. „Cătălin Predoiu e omul pe care Vasile Blaga îl vrea la conducerea partidului. E un om care poate fi lider. A condus cu brio Ministerul Justiţiei şi are şi o imagine bună în afara ţării, cu toate că nu e el foarte charismatic“, au declarat surse politice pentru „Adevărul“. 

Din rândul foştilor PDL-işti, la funcţia de lider mai râvneşte şi preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, însă aceasta nu se bucură de sprijinul lui Blaga şi al altor lideri locali. De altfel, potrivit unor surse politice, aceasta nu a fost prea mulţumită de faptul că Blaga l-a preferat pe Predoiu. Pe de altă parte, în mod neaşteptat, Turcan e sprijinită de secretarul general interimar al PNL, Marian Petrache, care a avut la rândul său o întâlnire cu mai mulţi liberali pentru a stabili cum pe cine să susţină la Congres, cu toate că o decizie clară a fost luată de tabăra sa. De altfel, acesta a reuşit să-şi impună apropiaţii în birourile de conducere ale comisiilor din Parlament.

„NU MAI FRACTURAŢI INUTIL PARTIDUL“
„Văd că sforarii care au prăbuşit partidul fac întâlniri secrete sectare ca să rămână tot ei la butoane. Nu mai împărţiţi partidul pe căprarii, stimabililor. Lăsaţi în pace membrii Partidului Naţional Liberal, egali în drepturi şi obligaţii indiferent de unde provin, să îşi aleagă liberi liderii. Nu mai fracturaţi inutil partidul, aflat oricum în stare de criză“, a fost replica lui Ludovic Orban, fost vicepreşedinte al PNL, la întâlnirile avute de Petrache şi Blaga cu oamenii din partid. Totodată, acesta a cerut alegeri interne care să plece de la organizaţiile de bază.

De acord cu această idee este şi deputatul Tinel Gheorghe, deşi provine din vechiul PDL. „Trebuie să se facă alegeri de jos până sus sau de sus până jos. Depinde cum va decide Biroul Politic Naţional. Interesul nostru e să intrăm într-o formulă legitimă“,  a declarat Gheorghe Tinel pentru „Adevărul“. Liberalul a precizat că nu mai trebuie să se meargă pe gândirea că fiecare din partidele care au făcut fuziunea să propună câte un nume sau două, ci ar trebui să fie un om care, preferabil, să fie agreat de ambele grupuri.

Nu în ultimul rând, în PNL mai e o tabără care i-ar vrea promovaţi pentru şefia partidului pe Cristian Buşoi sau Alina Gorghiu, politicieni care au imagine negativă în urma alegerilor din 11 decembrie. În spatele acestui grup se află Teodor Atanasiu, cel care încearcă să revină în prim-plan după ce a ratat intrarea în Parlament şi a fost refuzat când a încercat să preia funcţia de secretar general interimar. 

Văd că sforarii care au prăbuşit partidul fac întâlniri secrete sectare ca să rămână tot ei la butoane. Ludovic Orban, membru PNL  
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite