Petrișor Peiu respinge ideea unui guvern minoritar: „Este o monstruozitate lingvistică”. Reticențe privind posibilitatea un premier tehnocrat

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a respins categoric posibilitatea formării unui guvern minoritar, susținând că o astfel de formulă este imposibilă din punct de vedere politic și parlamentar.

Petrișor Peiu. FOTO: Facebook/AUR
Petrișor Peiu. FOTO: Facebook/AUR

Petrișor Peiu a argumentat că orice guvern trebuie să obțină minimum 233 de voturi în Parlament pentru a fi învestit, ceea ce presupune automat existența unei majorități politice de susținere. Acesta a calificat expresia drept „o monstruozitate lingvistică”, susținând că ideea nu are fundament politic real.

„Guvern minoritar. Nu există un guvern minoritar. Pentru a fi guvern, el trebuie învestit, deci strânge cel puțin 233 de voturi. Atunci nu mai e minoritar, are o majoritate care îl susține. Nu cred că cineva serios poate pune problema unui guvern așa-zis minoritar, care e o monstruozitate lingvistică, nu există”, a afirmat liderul senatorilor AUR, conform Digi24.

Critici și la adresa unui premier tehnocrat

Peiu s-a arătat sceptic și față de varianta unui premier tehnocrat, afirmând că orice șef de guvern devine inevitabil un actor politic în momentul în care obține sprijin parlamentar.

„Orice premier devine politic atunci când strânge în jurul său o majoritate politică pentru învestire. Dar, în afară de asta, există practica unor așa-zise guverne de tranziție, dacă vreți, cu premier tehnocrat pentru o perioadă scurtă de timp, cu un program care duce, de obicei, la niște alegeri rapide, anticipate. Nicidecum nu poate fi imaginat un guvern cu premier zis tehnocrat care să facă ceea ce este de făcut azi în România, adică niște schimbări ample”, a explicat acesta.

Totuși, liderul AUR a admis că în anumite situații pot exista guverne de tranziție conduse de tehnocrați, însă doar pentru perioade scurte și cu obiective limitate, precum organizarea unor alegeri anticipate.

„Nu poate fi imaginat un guvern cu premier așa-zis tehnocrat care să facă schimbările ample de care România are nevoie în acest moment”, a punctat Peiu.

Discuții privind refacerea coaliției

Kelemen Hunor a afirmat, în urma unei discuții cu liderul PSD Sorin Grindeanu, că își dorește refacerea actualei coaliții de guvernare.

Liderul UDMR a precizat că ia în calcul inclusiv susținerea unui guvern minoritar, în eventualitatea în care președintele Nicușor Dan l-ar nominaliza pe Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite