Pe cine atinge acţiunea lui Oprea de a iniţia consultări pe tema Codului Fiscal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analiştii politici cred că, prin iniţiativa de a invita partidele politice la consultări pe tema Codului Fiscal, vicepremierul Gabriel Oprea vrea să-şi întărească poziţia politică, lăsând în ofsaid PSD şi PNL, dar mai ales pe premierul Victor Ponta, cel care şi-a însuşit măsurile fiscale din proiectul respins de preşedintele Klaus Iohannis.

După mai mult de o săptămână de la momentul în care PNL a invitat toate partidele politice la consultări pe tema Codului Fiscal, vicepremierul Gabriel Oprea, preşedintele UNPR,  a lansat, la rându-i, o nouă invitaţie similară. „Am decis ca UNPR să lanseze invitaţia la dialog pentru toate partidele politice înaintea sesiunii extraordinare a Parlamentului, discuţiile fiind pentru o viziune asupra noului Cod Fiscal. Vom aduce la aceeaşi masă toate punctele de vedere şi vom încerca împreună să obţinem cel mai bun rezultat“, a declarat Gabriel Oprea.

UNPR propune partidelor parlamentare data de 19 august pentru consultările pe tema Codului Fiscal, la două zile distanţă de data propusă de liberali. Spre deosebire de solicitarea PNL, care a rămas fără un răspuns din partea celorlalte forţe politice, invitaţiei lui Gabriel Oprea i-au dat curs, rapid, toţi cei implicaţi, mai puţin premierul Victor Ponta, aflat în concediu.  „Gabriel Oprea ocupă pas cu pas locul rămas gol în urma dispariţie lui Victor Ponta. Pe lângă probabile promisiuni făcute în ultimele luni, Gabriel Oprea joacă politic prin a-şi consolida poziţia de lider important şi de viitor pol de putere la umbra căruia se pot retrage cei care nu îşi mai găsesc locul în PSD sau alte partide mici. Discuţiile în jurul Codului Fiscal sunt ocazia nemaipomenită pentru Gabriel Oprea de a arunca la coş ipotetica moştenire a lui Victor Ponta şi pune punct prezenţei în prim-planul politicii de top a fostului preşedinte PSD, cel cunoscut ca încă premierul Ponta“, a spus Dan Ionescu.

„Are repercusiuni faţă de PSD“

Liberalii au răspuns invitaţiei, prin vocea copreşedintelui formaţiunii, Alina Gorghiu, care a primit cu deschidere propunerea UNPR, partid fără de care nu poate răsturna Guvernul Ponta, deşi a punctat faptul că PNL a fost primul partid care a venit cu o astfel de idee. „Am văzut astăzi încă o poziţie favorabilă dialogului între partidele politice, venită din partea UNPR, partid din coaliţia de guvernare. Deschiderea la dialog este un semnal foarte bun, o premisă pentru proiecte care vor avea o viaţă mai lungă decât mandatul unei guvernări. Mă bucur să văd că sunt şi alte partide care pun raţiunea şi prudenţa înaintea entuziasmului, când este vorba despre proiecte majore pentru ţară.PNL a invitat partidele politice la consultări pe şase teme importante pentru viitorul României iar săptămâna aceasta am propus ca în data de 17 august să aibă loc discuţiile pe tema macrostabilităţii economice, inculsiv a Codului Fiscal.“, a scris Gorghiu.

Mult mai vocal a fost Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele PNL, care s-a arătat deranjat de propunerea lui Gabriel Oprea, adăugând că nu înţelege în ce calitate face acesta invitaţia, având în vedere că la ora actuală este premier interimar. „Domnul Oprea se face că nu ţine minte invitaţia adresată de PNL. Anunţul de astăzi este un plagiat. PNL a chemat partidele parlamentare la discuţii serioase referitoare la 6 subiecte importante pentru România, menţinerea macrostabilităţii, reforma administraţiei, absorbţia fondurilor europene şi altele. Aşteptam din partea partidelor parlamentare un răspuns la această invitaţie“, a spus Orban.

Adi Zăbavă, specialist în comunicare, interpretează gestul lui Gabriel Oprea ca fiind unul electoral, cu dezavantaje pentru PSD. „ În primul rând, e o chestiune de poziţionare pentru UNPR şi pentru Gabriel Oprea. E din ce în ce mai evident că vicepremierul are în ultima perioadă de timp şi o miză publică. Pare că UNPR ia în serios să candideze singur la următoarele alegeri. Iar această iniţiativă e doar unul din exemplele care mă fac să afirm asta. UNPR doreşte să se poziţioneze drept forţa politică echilibrată, necesară indiferent de culoarea guvernării de la un anumit moment. În al doilea rând, cred că gestul lui Gabriel Oprea are în principal repercursiuni faţă de PSD. Nu ar fi fost nici o problemă dacă PSD ar fi refuzat consultările iniţiatie de PNL, dar în situaţia în care şi UNPR cere acelaşi lucru e imposibil pentru social-democraţi să refuze“, crede Adi Zăbavă.

„Echipa Dragnea-Oprea, în război cu Ponta“

Deşi aflat în vacanţă în străinătate, liderul PSD, Liviu Dragnea, a răspuns pozitiv ambelor invitaţii la dialog pe tema Codului Fiscal, după apelul lui Gabriel Oprea, delegându-l pe ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, ca reprezentant al PSD. „Salut iniţiativa venită din partea UNPR, prin vocea preşedintelui acestei formaţiuni politice, domnul Gabriel Oprea, de realizare a unei discuţii între partidele parlamentare pe tema Codului Fiscal, confirmând astfel prezenţa Ministrului Finanţelor Publice, domnul Eugen Teodorovici, din partea PSD, la această acţiune“, a arătat Liviu Dragnea, care s-a arătat deschis şi propunerii PNL de a exista consultări între Putere şi Opoziţie pe temele economice cele mai importante.

După răspunsul lui Dragnea, Alina Gorghiu a revenit şi a spus, cu subiect şi predicat, că PNL va da curs invitaţiei UNPR, arătând că liberalii vor participa la discuţiile pe tema Codului Fiscal pe 17 şi pe 19 august şi „oricând va fi necesar“. Răzvan Prişcă, analist politic, crede că acţiunea lui Oprea de a iniţia, pe cont propriu, consultări cu celelalte partide a fost îndreptată către premierul Victor Ponta, dar pune în dificultate şi PNL, care a venit cu o propunere similară, rămasă fără ecou.

„În raport cu PNL, pe fondul lipsei de proactivitate şi de creativitate politicaă a liberalilor, Gabriel Oprea pare că îi ignoră şi că nu a luat în seama invitaţia de luni a lui Cătălin Predoiu. Într-un tandem deja vizibil cu Liviu Dragnea, pare că echipa Dragnea-Oprea e în război politic cu Ponta şi asociaţii săi din guvern şi nu cu adversarul logic, PNL, pe care îl ignoră. Dragnea se străduieşte de la preluarea preşedinţiei PSD să îl izoleze pe Ponta prin contrastare puternică şi îl tuşează pe Ponta ca fiind el cel absurd, cel rigid, arogant şi obtuz. Nu pare deloc preocupat de PNL.  Din tot episodul ăsta, PNL ar trebui să inţeleagă că e lasat pe dinafară şi că trebuie să vină repede cu câteva mesaje puternice care să fie capabile să genereze dezbateri publice. Altfel, societatea va fi ocupată complet de lupta găştii Dragnea-Oprea cu Victor Ponta, arbitrată uneori de Klaus Iohannis şi s-ar putea ca asta pe termen lung să aibă efecte asupra liberalilor în sondaje“, a spus şi Răzvan Prişcă.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite