PD forţează căderea Cabinetului Tăriceanu | adevarul.ro

PD forţează căderea Cabinetului Tăriceanu

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Democraţii sunt pe punctul să depună o moţiune de cenzură împotriva guvernului PD face mari eforturi pentru a reuşi să strângă semnăturile necesare depunerii unei moţiuni de

Democraţii sunt pe punctul să depună o moţiune de cenzură împotriva guvernului

PD face mari eforturi pentru a reuşi să strângă semnăturile necesare depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu. Pe lângă membrii PLD, democraţii îşi mai caută aliaţi între independenţii din parlament cu ajutorul cărora ar putea aduna numărul de semnături, conform regulamentelor celor două Camere.

Acţiunea PD se adaugă presiunilor preşedintelui Băsescu, prin care şeful statului urmăreşte debarcarea guvernului, fie ca prim pas către anticipate, fie ca o manevră pentru a obţine o nouă majoritate parlamentară. Partidul Democrat se afla ieri pe ultima sută de metri în încercarea de a convinge cât mai mulţi parlamentari să semneze moţiunea. Textul era aproape finalizat. Potrivit unor surse din PD, încă mai lipseau cinci sau şase semnături din cele 118 necesare pentru ca moţiunea să poată fi depusă. Liderii democraţi doreau să obţină sprijinul necesar de la parlamentarii din grupul minorităţilor naţionale şi, eventual, de la cei din PRM şi PSD. Parlamentarii PLD au semnat moţiunea înainte chiar ca textul ei să fie finalizat.

Principala temă de atac la adresa Guvernului Tăriceanu va fi bazată pe observaţia că acest Executiv a dorit demiterea preşedintelui Băsescu şi doar 25% din populaţie a votat "pentru". "Ineficienţa acestui guvern în mare parte ţine de faptul că e un guvern împotriva trendului natural al populaţiei, este o creaţie artificială cu o legitimitate în parlament de 20%. De aceea, acest guvern trebuie să facă mari compromisuri faţă de PSD, care-i tot prezintă facturi la plată. De aceea, în acest moment, guvernul nu poate să-şi îndeplinească programul pe care şi l-a asumat", a explicat liderul deputaţilor PD, Cristian Rădulescu, la postul de radio BBC.

Potrivit unor surse din PD, moţiunea de cenzură ar putea fi depusă în cursul zilei de azi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite