Ovidiu Silaghi, propus de PNL pentru Transporturi. Ponta: „Preşedintele nu a spus nici da, nici nu“ / Silaghi: „Nu cred ca preşedintele să aibă ceva împotrivă“
0Conducerea PNL, în absenţa lui Crin Antonescu, s-a reunit astăzi, la Parlament, pentru a stabili succesorul lui Relu Fenechiu. Ovidiu Silaghi a fost propus de liberali pentru a prelua portofoliul de la Transporturi.
UPDATE Ovidiu Silaghi a început seria declaraţiilor cu o apreciere la adresa prestaţiei lui Relu Fenechiu, în perioada în care acesta a fost ministru al Transporturilor.
„Eu si toţi colegii noştri am apreciat ca foarte bună prestaţia lui Fenechiu în fruntea Ministerului Transporturilor. În discuţiile cu Fenechiu am stabilit continuarea proiectelor şi, cum dânsul a preluat de la mine Ministerul Transporturilor în aceiaşi termeni, vom colabora în continuare. Colaborarea mea cu ministrul Fenechiu a continuat şi după ce am părăsit Ministerul Transporturilor, în calitate de preşedinte al Comisiei de Afaceri Europene. Este meritul dânsului că a privatizat CFR Marfă, părea un obiectiv foarte greu de atins. Nu pornim cu ideea că avem mandate scurte sau lungi, pornim cu ideea că avem treabă de făcut“.
Întrebat despre întâlnirea dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta pe tema nominalizării sale la Transporturi, Silaghi a declarat: "Nu cred să aibă nimic împotrivă, preşedintele şi este foarte bine că se gândeşte pentru că ministerul este unul pilot în Guvernul României şi cea mai mare parte a fondurilor europene sunt derulate prin acest minister", a ma spus Silaghi.
UPDATE „Îmi face mare plăcere să vă anunţ că s-a luat hotărârea cu o mare majoritate. Colegul nostru, Ovidiu Silaghi, este propunerea noastră oficială pentru funcţia de ministru al Transporturilor“, a declarat Klaus Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, în conferinţa de presă care a urmat după şedinţa BPN.
Întrebat care sunt opţiunile PNL în cazul în care preşedintele Băsescu refuză propunerea formaţiunii, Iohannis a răspuns că variantele de rezervă vor fi discutate numai în eventualitatea unui refuz.
De asemenea, Iohannis a precizat că nu a existat o discuţie cu PSD privind un eventual schimb de portofolii.
UPDATE Ovidiu Silaghi a fost propus de liberali la şefia Ministerului Transporturilor, cu 47 de voturi pentru şi cinci împotrivă.
UPDATE Premierul Victor Ponta a avut astăzi o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu în cadrul căreia au discutat despre posibilitatera ca liberalul Ovidiu Silaghi să preia Ministerul Transporturilor.
„L-am informat pe preşedinte asupra intenţiei liberalilor ca domnul Silaghi să fi ministru. Domnul preşedinte a luat act de această decizie, nu a spus nici că e „pentru“ nici că e „împotrivă“. Eu l-am informat, direct, în baza relaţiei noastre instituţionale. Nu a spus nici da, nici nu“, a spus premierul la RTV.
Victor Ponta a subliniat că Ovidiu Silaghi nu mai are probleme de incompatibilitate, după ce a judecătorii s-au pronunţat în această privinţă.
„Cu domnul Silaghi am lucrat bine, chiar foarte bine, a fost acuzat de ANI şi a plecat din Guvern, iar acum are o decizie a judecătorilor care clasează decizia ANI, deci este perfect apt de a fi ministru. Domnul Fenechiu a plecat din Guvern după decizia unor judecători, acum domnul Silaghi revine tot după decizia unor judecători. Silaghi nu are niciun impediment, nici juridic, nici politic pentru a ocupa funcţia de ministru. M-am consultat cu secretarul-general al PNL, Hellvig, şi cu Daniel ChiţoiuChiţoiu, şi am înţeles că opţiunea liberalilor este Silaghi“, a mai spus Ponta.
Deputatul liberal Ovidiu Silaghi a fost întrebat, astăzi, înaintea şedinţei conducerii PNL convocate pentru nominalizarea la Ministerul Transporturilor, dacă are emoţii privind numirea sa pentru funcţia de ministru, el răspunzând: „Evident. Nu se ştie niciodată, iar votul de vot“.
Şedinţa este prezidată de către prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis, alături de vicepremierul Daniel Chiţoiu, în condiţiile în care liderul liberalilor, Crin Antonescu, absentează, fiind plecat din ţară.
PNL a dat astăzi publicităţii un comunicat de presă în care precizează că decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de ANI împotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitivă şi irevocabilă. De asemenea, PNL aminteşte şi că Ovidiu Silaghi a mai fost ministru al Transporturilor în perioada mai-decembrie 2012.
Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa, luni, ca numirea unui nou ministru al Transporturilor să aibă loc cât mai repede, el precizând că a avut pe această temă o convorbire telefonică cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi că va face propunerea către şeful statului după o decizie a PNL.
„Sper zilele astea să fie numit un nou ministru. Am vorbit cu domnul Antonescu - am discutat la telefon, nu este în ţară. Mai departe, când avem o decizie a PNL, eu trebuie să-i propun preşedintelui numirea în funcţie“, a spus Ponta.
Ovidiu Silaghi, numele vehiculat pentru postul de ministru al Transporturilor, a venit luni la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul.