Olli Rehn dă seama pentru România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

această după-amiază în plenul Parlamentului European cu privire la progresele României şi Bulgariei.Iniţiativa reaudierii comisarului european îi aparţine lui Elmar Brok, membru al Grupului

această după-amiază în plenul Parlamentului European cu privire la progresele României şi Bulgariei.
Iniţiativa reaudierii comisarului european îi aparţine lui Elmar Brok, membru al Grupului Partidului Popular European şi preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Externe, raportorului pentru Bulgaria, Geoffrey van Orden, membru PPE, şi lui Pierre Moscovici, raportorul pentru România, membru al Grupului Socialist. Nicole Fontaine, fostă preşedintă a PE, membră a PPE, a declarat, în exclusivitate pentru Adevărul, că europarlamentarii vor să discute în cadrul acestei audieri "raportul preliminar al comisarului pentru extinderea UE, Olli Rehn, privind situaţia României şi Bulgariei înaintea intrării în UE". Deşi delegaţia de europarlamentari populari, printre care scepticii Markus Ferber şi Hartmut Nassauer, au plecat luni din România plăcut impresionaţi de progresele realizate de Cabinetul Tăriceanu, întrebările critice la adresa Bucureştiului (pe care Adevărul le-a prezentat săptămâna trecută), care îi sunt puse astăzi lui Rehn, nu mai pot fi schimbate.
După ce a cerut Comisiei Europene să ia în consideraţie o "foarte strânsă monitorizare pe trei ani de zile cu posibilitatea invocării clauzei de salvgardare pentru România şi Bulgaria", Elmar Brok şi alţi europarlamentari, în special din PPE, vor să-l forţeze pe comisarul Rehn să dea recomandarea finală privind data intrării României şi Bulgariei în UE abia în toamnă, şi nu pe 16 mai, cum a anunţat în repetate rânduri CE. Surse de la Bruxelles susţin din ce în ce mai tare ipoteza decuplării României de Bulgaria în procesul de extindere, ca o condiţie absolut necesară pentru ca ţara noastră să poată adera la UE în 2007. Cu toate acestea, separarea Sofiei de Bucureşti nu este deocamdată dorită la nivelul Legislativului European, în special datorită influenţei PPE. Adevărul a obţinut, în exclusivitate, opiniile a doi importanţi membri PPE privind audierea comisarului Rehn de astăzi.

Nicole Fontaine:
"Organizarea de alegeri anticipate ar putea amâna aderarea"
"Chiar dacă raportul preliminar este pozitiv per total, declaraţia comisarului Rehn arată că CE aşteaptă în continuare rezultatele concrete şi dovezile tangibile ale reformei juridice, luptei împotriva corupţiei şi contra crimei organizate. Data-ţintă 2007 este fezabilă pentru România, dar organizarea de alegeri anticipate ar putea-o compromite. Probleme importante sunt încă nerezolvate, de exemplu: înaltul nivel de corupţie şi dificultăţile de a absorbi fonduri europene. Dacă aceste probleme persistă, ar putea fi activată clauza de salvgardare şi amâna aderarea cu un an. Va fi dificil, chiar incoerent să fie activată clauza de salvgardare, ţinând cont că România a făcut progrese. Noi ştim că aşteptările autorităţilor române sunt imense. Problema este că, deşi alte progrese sunt necesare, aderarea la UE a devenit subiectul certurilor politice naţionale şi nu mai este un obiectiv comun de realizat în interesul tuturor românilor."

Francisco Jose Millan Mon, raportorul din umbră al PPE pentru România:
Lupta anticorupţie rămâne esenţială
"Cred că România a făcut multe progrese pentru aderarea în 2007 şi eu sper că autorităţile române vor continua eforturile pentru a îndeplini acest obiectiv, cu hotărâre şi responsabilitate. Vreau să subliniez importanţa continuării luptei împotriva corupţiei şi reforma sistemului juridic, două domenii pentru care Parlamentul European a insistat în mod deosebit. Sunt bucuros pentru progresele deja făcute. Pe de altă parte, sunt încă domenii, cum ar fi în Agricultură şi în managementul fondurilor structurale, în care sunt necesare mai multe eforturi pentru a îndeplini criteriile"'.

Graham Watson:
"Sper ca Olli Rehn să dea recomandarea finală pe 16 mai"
Liderul Grupului Liberal-democrat din Parlamentul European, Graham Watson, consideră că, dacă se va ajunge în Legislativul european la un vot asupra "unei strânse monitorizări a României după aderare", aşa cum a formulat comisarul pentru extindere, Olli Rehn, europarlamentarii vor vota pentru această monitorizare, care presupune activarea clauzelor de salvgardare sectoriale pe o perioadă de trei ani după integrare. "Dacă, prin absurd, nu se va ajunge la un astfel de vot în PE sau europarlamentarii vor vota contra unei monitorizări strânse, autorităţile române trebuie să fie conştiente că tot vor fi
strâns
monitorizate", a declarat Watson. "Cel mai rău dintre rele este însă dorinţa liderului popularilor europeni, Elmar Brok, şi a altor colegi din PPE, de a-l convinge pe comisarul Rehn să dea recomandarea Comisiei Europene abia în toamnă", a mai adăugat liderul liberal-democraţilor. "Sper că Olli Rehn va avea bunul-simţ politic de a le spune europarlamentarilor astăzi că recomandarea finală va fi făcută odată cu raportul CE din 16 mai", a declarat oficialul european, subliniind că raportul final de monitorizare nu este încă pregătit.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite