Noua grijă a parlamentarilor: cât mai multe zile libere

0
Publicat:

Parlamentarii revin cu o serie de proiecte de lege prin care vor acordarea a cât mai multe zile libere legale în cursul unui an.

Parlamentarii vor noi libere legale FOTO Inquam Photos
Parlamentarii vor noi libere legale FOTO Inquam Photos

Ultimul proiect de lege pe această temă a fost depus de câteva zeci de social-democrați miercuri, la Senat, inițiatorii principali fiind Marcel Ciolacu (președintele PSD) și Alfred Simonis (liderul de grup al PSD). Aleșii PSD vor să fie declarate zile libere legale 6 și 7 ianuarie, în condițiile în care mai multe culte religioase sărbătoresc aceste zile, nu doar ortodocșii. Dat fiind că demersul e inițiat de șeful PSD, proiectul e așteptat să treacă într-un timp cât mai scurt.

Cu o săptămână în urmă, Comisia de Muncă din Camera Deputaților a dat raport de adoptare pentru un proiect de lege, inițiat de zece liberali, prin care este declarată liberă ziua de 6 ianuarie. Inițiativa legislativă deja a trecut de Senat, Camera fiind for decizional. Surse politice de la Comisia de muncă au precizat pentru „Adevărul” că probabil legea nu va fi adoptată, ci va fi așteptat proiectul de lege depus de Ciolacu și Simonis.

Recuperarea liberelor legale căzute în weekend

În circuit parlamentar, la Senat, mai este un proiect de lege al PSD și PNL prin care zilele de sărbătoare, la care sunt date libere legale, care au căzut calendaristic în weekend, pot fi recuperate la scurt timp. Așadar, nu vor mai fi pierdute, ca până acum. Această inițiativă este semnată inclusiv de liderii de grup ai PNL și PSD – Gabriel Andronache și Alfred Simonis, adică reprezentanții principalelor forțe politice din Parlamentul României.

Nici opoziția nu s-a lăsat. Uniunea Salvați România are o inițiativă legislativă prin care vrea ca fiecare cetățean român care merge la un scrutin, indiferent că e pentru locale, parlamentare, prezidențiale sau europarlamentare, să aibă o zi liberă, pentru fiecare vot la care se prezintă. Practic, într-un an ca 2024, fiecare cetățean ar putea beneficia de încă patru zile libere.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite