Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

BEC a respins doua candidaturi pentru Primăria Generală a Capitalei Foto: Arhivă
BEC a respins doua candidaturi pentru Primăria Generală a Capitalei Foto: Arhivă

Potrivit hotărârilor Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 42 - Municipiul Bucureşti, au fost admise candidaturile pentru funcţia de primar general depuse de: Gabriela Firea - PSD, Sebastian Burduja - PNL, Nicuşor Dan - independent, Cristian Victor Popescu Piedone - PUSL, Diana Şoşoacă Iovanovici - S.O.S. România, Dorin Iacob - Partidul Alternativa Dreaptă, Mihai Adrian Enache - AUR, Alexandru Pânişoară - Partidul Ecologist Român (PER), Filip Constantin Titian - independent.

Totodată, au fost respinse două candidaturi. Este vorba de Dorel Constantin Onaca din partea PRM şi candidatura independentă a lui Vasile Iuştiuc.

Pentru CGMB, au fost admise listele de candidaţi depuse de PNL, Alianţa Dreapta Unită (USR - PMP - Forţa Dreptei), Partidul Ecologist Român (PER), S.O.S. România, PUSL - Partidul Umanist Social Liberal şi AUR.

Au fost admise în parte listele de candidaţi depuse pentru CGMB de către PSD (Cătălin Bulgariu are domiciliul în Ilfov, nu în Bucureşti), Partidul REPER şi Partidul Alternativa Dreaptă - AD, conform Agerpres.

Lista de consilieri generali a PRM a fost respinsă. Au mai fost respinse două candidaturi independente la funcţia de consilier - Filip Constantin Titian şi Cosmin Olteanu.

Hotărârile Biroului pot fi contestate în termen de 48 de ore de la data afişării candidaturii.

Pe 8 mai vor rămâne definitive candidaturile la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

În data de 10 mai va începe campania electorală, care se va încheia pe 8 iunie, la ora 7,00.   

Cosmin Olteanu a transmis redacției „Adevărul” că a contestat decizia BEC, iar cauza este pe rolul instanțelor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite