Nicușor Dan, întrevedere cu Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor

0
Publicat:

Preşedintele Nicuşor Dan va fi primit vineri la Castelul Regal din Laeken, de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor.

Nicușor Dan se întâlnește vineri cu Majestatea Sa Philippe FOTO INQUAM/ George Călin
Nicușor Dan se întâlnește vineri cu Majestatea Sa Philippe FOTO INQUAM/ George Călin

Şeful statului român se află într-o vizită de două zile la Bruxelles.

Joi, Nicuşor Dan a avut o întrevedere, la sediul Alianţei Nord Atlantice, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Agenda discuţiilor a inclus evoluţiile de securitate din mediul internaţional şi cele de pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, context în care au fost abordate măsuri de consolidare a descurajării şi apărării colective, precum şi de creştere a securităţii României prin intermediul şi cu sprijinul NATO.

În cursul după-amiezii, preşedintele României a participat la reuniunea Consiliului European.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda întâlnirilor s-au aflat teme majore pentru Uniunea Europeană, în mare măsură interconectate şi care reflectă dinamica actuală globală. Printre acestea s-au numărat consolidarea competitivităţii economice a UE, situaţia din Orientul Mijlociu, sprijinul pentru Ucraina, viitorul buget european, precum şi măsurile necesare pentru întărirea securităţii şi apărării Uniunii Europene.

Liderii europeni au avut şi o discuţie cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, privind situaţia geopolitică şi multilateralismul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite